Dragnea, AVERTISMENT pentru Cioloş: „Vom vedea în Parlament ce PERMITEM Guvernului să emită ca acte normative în această vară!”

Dragnea, AVERTISMENT pentru Cioloş: „Vom vedea în Parlament ce PERMITEM Guvernului să emită ca acte normative în această vară!”

Guvernul a inclus în proiectul de lege privind abilitarea de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare multe "năzbâtii", a declarat marţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a precizat că social-democraţii vor analiza acest aspect în Parlament.

"Colegii mei au spus şi azi că în acel proiect de lege Guvernul a pus foarte multe năzbâtii. Sunt proiecte de ordonanţă sau titluri de ordonanţe de urgenţă care nu au ce să caute acolo, inclusiv legi organice. Le-am cerut de acum câteva zile să se uite cu atenţie şi să vedem care sunt ordonanţele pe care noi, ca PSD, şi sper şi aliaţii noştri o să le permitem să le adopte în această vară. Decizia în CExN a fost ca, colegii mei din comisii, din Senat şi din Camera Deputaţilor, să continue analiza acestui proiect de lege şi când va veni la vot, mi se pare că marţi vine în Senat, punctul nostru de vedere să fie foarte ferm şi să dăm un vot eliminând din acel proiect de lege ordonanţele pe care noi nu credem că Guvernul trebuie să aibă abilitatea să le emită", a afirmat Dragnea, la finalul CExN al PSD, potrivit Agerpres.

Întrebat despre ce propuneri de ordonanţă pe care Guvernul intenţionează să le emită şi PSD nu le agreează este vorba, el a afirmat: "O să vă spună colegii mei când termină analiza".

 

Ne puteți urmări și pe Google News