Dragnea îi cere lui Cioloş să revoce hotărârea prin care se stabileşte data alegerilor locale

Dragnea îi cere lui Cioloş să revoce hotărârea prin care se stabileşte data alegerilor locale

PSD cere Guvernului să revoce hotărârea prin care stabileşte data alegerilor locale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat astăzi că a trimis o scrisoare premierului Dacian Cioloş în care îi solicită să revoce hotărârea de Guvern prin care se stabileşte data alegerilor locale, iar Executivul să o adopte din nou odată cu toate celelalte hotărâri care reglementează procedurile pentru alegeri.

„Am trimis primului ministru şi în atenţia celorlalţi membri ai Cabinetului o solicitare de revocare a hotărârii de Guvern care a fost dată în grabă, fără niciun fel de explicaţie logică, prin care s-a stabilit data alegerilor locale.

Cioloş, somat să „elimine zvonurile”

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă domnul prim-ministru vrea să elimine toate zvonurile potrivit cărora a adoptat în mare grabă o hotărâre de Guvern cu un singur articol, pentru a da posibilitatea celor de la PNL să atace hotărârea în contencios, pentru a ridica acolo excepţia de neconstituţionalitate, poate să abroge acea hotărâre de Guvern chiar în şedinţa de mâine (miercuri - n.r.). Nu mai există speţă şi o poate readopta atunci când sunt gata şi celelalte hotărâri de Guvern care reglementează toate procedurile pentru alegeri", a spus Dragnea, potrivit Agerpres.

„Mizăm pe buna-credinţă a premierului”

El a adăugat că aceste hotărâri se pot adopta în prima sau a doua săptămână din luna martie, pentru că "în istoricul adoptărilor hotărârilor de Guvern pentru alegerile locale" acest lucru s-a făcut cu o săptămână sau două înainte de data limită. „Nu a existat în istoria post-decembristă vreo situaţie în care să se adopte o hotărâre de Guvern în care să scrie că intră în vigoare peste 45 de zile, iar celelalte hotărâri care sunt mult mai importante, în care se reglementează toate procedurile, încă nu au fost elaborate. Este clar că aici este ceva în neregulă. Noi mizăm pe buna-credinţă a premierului pe care a afirmat-o şi pe care şi-a asumat-o”, a adăugat Dragnea.