PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

CRĂCIUN NEFERICIT, alături de vecinii suspecți de CRIMĂ. Drama copiilor femeii din Brăila, UCISĂ CU SĂLBĂTICIE

Autor: | | 3 Comentarii | 2649 Vizualizari
Vasile Stoian și cele două fete ale sale au petrecut primul Crăciun fără Marcela, lângă vecinii suspectați de crimă FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Procurorii din Brăila așteaptă, de șapte luni, rezultatele testului ADN pentru a lămuri unul din cele mai sălbatice omoruri comise în acest județ. Principalii suspecți, patru tineri din localitatea Grădiștea, au petrecut nașterea Domnului chiar lângă casa în care locuiesc soțul și cele două fete ale victimei Marcela Stoian

Pentru familia Marcelei Stoian, femeia în vârstă de 40 de ani, ucisă în urmă cu zece luni, în localitatea Grădiștea, județul Brăila, Crăciunul a fost unul de coșmar. Mărturie stau vorbele lui Vasile, soțul victimei, care a fost nevoit să petreacă, împreună cu fetele sale, sfintele sărbători ale nașterii Domnului, lângă vecinii săi, principalii suspecți ai odioasei crime.

„Marcela era sufletul acestei familii”

În timp ce montează luminile din curte, alături de cele două copile - Anamaria, de 12 ani) și Andreea, de 10 ani, Vasile Stoian privește spre monumentul funerar, ridicat pe locul în care soția sa a fost ucisă cu bestialitate, pe data de 23 februarie 2015. Spune că, și acum, câte o lacrimă tot îi mai umezește ochii, deși a plâns „câțiva litri” în ultimul an.


Vasile Stoian o mai poate vedea pe soţia sa, Marcela (foto medalion) doar în fotografie


Întoarce privirea și dă cu ochii de casa vecinilor săi. Acolo stau trei dintre cei patru tineri suspectați că i-au ucis soția: Marcel Mocanu, Ionuț Mocanu și Valentin Mocanu. Al patrulea suspect, Radu Baboi, locuiește pe o altă uliță, la cinci minute de casa familiei Stoian. Au vârste cuprinse între 17 și 28 de ani. „Ce pot să mai fac? Normal că sunt disperat. Este primul Crăciun fără soție, ea era sufletul acestei familii”, se destăinuie bărbatul.

Drama de a fi vecin cu criminalii l-au făcut să clacheze de mai multe ori pe brăilean, în ultimele luni. De două ori a intrat cu toporul în curtea suspecților. A fost nevoie de intervenția poliției. „Din curte de la mine, văd peste drum, pe deal, în curtea lor. Îi văd când se duc la baie, când țipă, când vorbesc sau petrec. Fetele mele, la fel. Cum este să fii în locul meu, cum trebuie să mă simt eu?!”, spune disperat, Vasile Stoian.

Procuror: „IML este foarte aglomerat”

Cei patru suspecți au fost eliberați, în luna iunie, după ce judecătorii Curții de Apel Galați au decis că procurorii nu au reușit se aducă probe elocvente care să demonstreze vinovăția lor.

În aceste condiții, principalele dovezi ale anchetatorilor sunt probele biologice culese de pe unghiile Marcelei Stoian. În timpul atacului, victima a zgâriat unul sau mai mulți agresori. Urmele de ADN au fost recoltate de criminaliști, însă au fost trimise cu întârziere, în luna mai.„Nu avem aceste date. Institutul de Medicină Legală este foarte aglomerat, are de rezolvat multe teste și analize și, probabil, nu a avut cum să termine mai repede”, ne-a declarat procurorul Fănel Mihalcea, purtător de cuvânt al Parchetului Brăila.

Mihalcea spune că nu au mai apărut alte mărturii sau probe la dosar, iar rezultatele testelor ADN vor putea stabili dacă suspecții pot fi trimiși sau nu în judecată pentru omor.

Crimă recunoscută, vinovăție negată

Crima a avut loc în seara zilei de 23 februarie. După ce a închis magazinul familiei, Marcela Stoian plecat spre casă. „De obicei, mă duceam eu și o luam”, ne spune soțul. Însă, acesta băuse și nu dorea să se mai ducă cu mașina. După ora 21.30 au început și el, și fetele, s-o sune, iar după ora 22.00 a plecat după Marcela. A găsit-o pe drum, cu fața în noroi. „Fața îi era vânătă, era plină de sânge”, a spus Vasile. Suspecții - Marcel Mocanu, Ionuț Mocanu, Valentin Mocanu și Radu Baboi -, au fost reținuți pe 26 februarie și, la reconstituire, au recunoscut faptele. Femeia a fost bătută cu o șipcă, lovită cu picioarele și tâlhărită de 100 de lei. Cei patru au fost arestați dar, ulterior, și-au schimbat declarațiile. Au motivat că au fost bătuți de polițiști să mărturisească.


Tag-uri: Marcelei Stoian, Vasile Stoian, Marcel Mocanu, Ionuț Mocanu, Valentin Mocanu, Radu Baboi, Fănel Mihalcea, Marcela Stoian, curtea de apel galati, craciun, iml, braila
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CRĂCIUN NEFERICIT, alături de vecinii suspecți de CRIMĂ. Drama copiilor femeii din Brăila, UCISĂ CU SĂLBĂTICIE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi