În timp ce un român de 65 de ani se afla în stare grava într-un spital din Montreal, familia acestuia încearca sa faca rost de banii necesari aducerii lui în România. Ioana Hutanu, fiica acestuia, lanseza un apel catre toti românii pentru a-i ajutat tatal.

Evenimentul Zilei: Care au fost circumstantele care au dus la aceasta situatie în care va aflati acum? Ioana Hutanu: Am emigrat în Canada împreuna cu sotul si fiica noastra cea mare acum patru ani. De trei ani, tatal meu, de 65 de ani, s-a tot rugat de noi sa vina în vizita pentru a ne vedea, mai ales ca acum mai avem o fetita de aproape doi ani, nascuta în Canada, pe care nimeni din familia noastra nu a ruesit sa o vada.

În cele din urma am cedat rugamintilor sale. Tatal meu, desi lua tratament pentru tensiune si pentru diabet, era stabil din punct de vedere medical. Acum un an si jumatate el a trecut cu mama printr-o operatie foarte grea. A fost cât pe ce sa moara, dar tata a trecut cu bine peste aceasta încercare. Ceea ce m-a facut sa cred ca este stabil, chiar daca starea lui era controlata de medicamente.

Însa emotiile si drumul lung au contribuit la agravarea starii sale. A ajuns la noi în noiembrie 2007. Dar neavând norocul de o vreme buna a decis ca vrea sa se întoarca imediat dupa anul nou, desi avea biletul pâna în aprilie. Era multumit ca ne vazuse, ca am petrecut Craciunul împreuna. I-am schimbat biletul de plecare pe data de 22 ianuarie.

În ziua respectiva totul era pregatit. Bagajele erau facute. Noi am plecat la serviciu si trebuia sa ne întoarcem la ora 15.00 sa-l luam si sa-l conducem la aeroport, împreuna cu fiicele noastre de opt, respectiv doi ani. Am vorbit de la serviciu cu el si totul era în regula. Am ajuns în fata blocului în acelasi timp cu sotul meu si când am intrat în casa l-am gasit întins pe jos.

La început am avut impresia ca a cazut cautând ceva. Însa el era deja în semi-coma. Respira sacadat, cu ochii închisi, dintii înclestati. Dar msica. Încerca sa ne arate ceva: avea pe mâna deja cele doua ceasuri. Unul cu ora României si celalalt cu ora Canadei, asa cum venise pe avion. Am chemat salvarea si l-a dus la spital, dupa care a început cosmarul. EVZ: Care este starea de sanatate a tatalui dumneavoastra? IH: Din cauza accidentului vascular cerebral pe care l-a suferit este paralizat pe partea dreapta, nu vorbeste si o traheoctomie, adica respira printr-un tub de la nivelul gâtului. De aproape trei saptamâni nu mai este conectat la aparatul respirator, deci ar putea fi transportat în tara.

Problema este ca nu poate sta pe scaun si nici o companie de zbor pentru calatori nu vrea sa-l transporte, pentru ca nu vrea sa-si asume riscul. Are nevoie de oxigen, trebuie aspirat de secretii si însotit de un cadru medical. Singura solutie este un transport medical, un avion ambulanta. Dar acesta costa în jur de 35-50 mii euro. Acum medicii spun ca e stabil. Cu toate acestea, are momente mai bune, când mai reactioneaza atunci când ne vede si momente când nu raspunde deloc.

EVZ: De ce doriti ca acesta sa fie adus în tara? IH: Ne dorim din suflet sa reusim sa-l aducem în tara pentru ca avem speranta ca daca va fi cineva cu el 24 de ore din  24, va reusi sa-si revina din punct de vedere neurologic. Mama va putea sta cu el. Odata ce va întelege ce se întâmpla cu el, poate va lupta sa se recupereze si fizic. Faptul ca noi mergem zilnic la el si petrecem doua ore seara, dupa serviciu, nu-l prea ajuta. Nu este suficient pentru ceea ce are el nevoie.

EVZ: Care sunt costurile unui astfel de transport si la cât se ridica factura de spitalizare din spital? IH: Costurile de spitalizare sunt colosale. O zi de spitalizare, numai patul bolnavului si îngrijirea minima costa 3.321 dolari, la care se adauga toate tratamentele, analizele, onorariile medicilor. Tata a împlinit pe 22 aprilie trei luni de spitalizare. Costul de transport este de 24.700 euro. Acest pret l-am obtinut în România la o companie din Bucuresti, care au contactat deja spitalul si pe doctorul tatalui meu, pentru a afla conditiile de zbor optime pentru securitatea bolnavului.

EVZ: Ce suma ati reusit sa adunati pâna acum? IH: Am reusit sa strângem 24.000 dolari cu bunavointa oamenilor din comunitatea româneasca din toata Canada. Am primim ajutor financiar pentru acest transport din toate colturile Canadei. Nici nu ne-am imaginat. Niste prieteni au facut un apel umanitar pe e-mail si fiecare a trimis acest mesaj la toti prietenii. S-a scris si în ziare, iar multe familii au luat initiativa sa scrie sau sa strânga banii pentru noi.

EVZ: Cât acopera asigurarea medicala încheiata în România si ce destinatie vor avea acei bani? IH: Asigurarea pe care tatpl meu a încheiat-o înainte sa vina în Canada este de 10.000 euro. Am înteles ca spitalul poate intra în posesia acestor bani pentru acoperirea cheltuielilor. Însa acesti bani ar ajunge pentru 4-5 zile de spitalizare. În polita scrie ca din aceasta suma ne pot da 5.000 euro pentru transport, de aceea încerc sa-i contactez si sa vad ce pot face sa-i vireze poate în contul companiei care ne va efectua transportul. Dar pâna în acest moment nu s-a concretizat nimic.

EVZ: Ce meserie aveti tu si sotul tau? IH: Sotul meu este de meserie inginer electromecanic, iar eu sunt tehnician în proiectarea îmbracamintei. În tara am fost maistru instructor pe aceasta meserie. Momentan eu lucrez la o curatatorie si fac reparatii si retusuri la departamentul de croitorie, iar sotul lucreaza la o scoala. EVZ: Care au fost demersurile pe care le-ati facut pâna acum? IH: Scopul meu acum este sa reusesc sa adun aceasta suma si sa-l transfer cât mai repede în România. Am început deja sa vorbesc cu preotii din diverse parohii sa ma ajute cu acest apel umanitar. Tin sa multumesc deja preotului Nicolae Stoleru si în special norei acestuia, Raluca, care a facut apel la enoriasi. Noi mergem la aceeasi biserica, iar oamenii au fost de suflet. Cu toate acestea am primit si un refuz categoric de la alta biserica la care am fost personal, zicându-mi ca nu este de resortul bisericii aceasta problema si ca ar trebui sa fac apel la Consulat.

Când am apelat Consulatul mi s-a spus ca nu ma pot ajuta cu nimic. Am scris o scrisoare si la televiziunea Tqs la Journal de Montreal, în România pe la ministere si pe la televiziuni. Încerc cu ajutorul celor care sunt alaturi de mine sa ies din aceasta grea încercare. Am primit ajutor si de la o persoana de origine franceza care-i admira pe români si doreste ca tatal meu sa ajunga cât mai repede în tara lui.