PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Dreptul la viaţă sau călătorie spre centrul Omului

Autor: Loreta Popa | sâmbătă, 27 septembrie 2014 | 1 Comentarii | 805 Vizualizari
Într-o lume aproape dementă a fi normal este ceva nefiresc. Într-o lume a celor ce nu au o scară a valorilor reală, omul normal pare căzut din cer. Este incredibil cum pot fi luaţi în serios, astăzi, cei care deşi ar fi necesar să li se ceară să arate buletinul cu dungă roşie, ca pe vremuri, nebunia lor văzându-se de la o poştă, sunt însă aplaudaţi, susţinuţi şi încurajaţi.

Într-o lume în care unele plimbă găina şi te îndeamnă să faci la fel ca să fii în trend, pe val, sau cum s-o mai spune, feminitatea e considerată o calitate deja perimată, la fel şi accea de a fi Om. Nu ne mai miră nimic, nu ne mai aşteptăm la nimic, nu ne mai interesează nimic. Zilele trec una după alta fără ca să existe un reper serios încotro ne îndreptăm. Zâmbetul a dispărut de pe chipurile celor ce însă mai rezistă pe baricade, aşteptând ceva ce ştiu că nu are cum să vină, aproape ca pe vremea când aşteptau să cadă Ceauşescu, acest lucru fiind atunci ceva imposibil. Doar copiii reuşesc să le mai destindă frunţile. Într-o astfel de lume am reuşit să respir. Într-o astfel de lume un film m-a readus în simţiri şi m-a făcut să mă bucur de fiecare clipă ce mi-e dată.


Filmul de televiziune, „Canalul”, în regia lui Cornel Mihalache, a reuşit să străpungă armura pe care o port zilnic, ca să supravieţuiesc în această lume din ce în ce mai tristă, indiferentă şi nebună, atât de neatentă la sentimentele umane. Sentimente pe care Dumnezeu, în marea lui generozitate, a găsit de cuviinţă să ni le dăruiască, poate, poate ne vor fi de folos într-un fel, cândva. În timpul vizionării, am devenit vulnerabilă într-atât încât m-am bucurat că pot spune zâmbind că sunt om. Că sunt om şi pot săruta pământul în care m-am născut cu evlavie, că sunt om şi pot să-mi îmbrăţişez copilul fără să-mi fie frică să-l las să zboare, că sunt om şi pot zâmbi oricărei fiinţe care-şi încrucişează drumul cu al meu. Spun acest lucru deoarece personajele din film se străduiau din răsputeri să rămână oameni într-un loc în care acest lucru era ceva imposibil.


„Canalul” construieşte o viziune sumbră, aproape halucinantă a unei lumi atât de actuale încât doare, ca şi cum un cuţit a pătruns până la plăsele în carnea ta.  Personajele sunt patru intelectuali, patru oameni cu educaţie aristocratică, ce sunt supuşi unui regim de opresiune drastic, aproape dement. Filmul urmăreşte relaţia celor patru şi în haosul creat aceştia ajung să-l bănuiască de trădare pe unul dintre ei. Incredibilă este modalitatea în care aceştia încearcă să-şi menţină sufletele intacte, printre momentele în care propaganda îi intoxică, vorbind unul cu altul despre latină, poezie, astronomie, muzică şi filosofie. Ce e drept, existau şi unele clipe în care amintirile se estompau şi atunci tristeţea revenea pe chipurile obosite ale acestora. Marian Râlea, Claudiu Bleonţ, Adrian Ciobanu şi Richard Bovnozcki dau viaţă acestor personaje într-un mod care m-a făcut să-mi pun întrebări cu privire la ceea ce se întâmplă atunci când impulsurile nu cunosc limite.

Recunosc că am rămas fără cuvinte în timpul vizionării, într-atât m-a cucerit relaţia dintre actori, echipa pe care au format-o, povestea pe care o spuneau şi pe care o transmiteau. „Acest film prezintă istoria dureroasă a unor oameni vinovaţi de cinste, vinovaţi de inteligenţă, vinovaţi de iubire. Acest film m-a făcut să mă gândesc la propria lumina interioară, ce depăşeşte orice umilinţă, la nobleţe şi la curăţenie. Am lucrat alături de o echipă care m-a ajutat să devin cât mai vulnerabil, în faţa unor situaţii psihologice imposibile. Ne-am bizuit unii pe alţii. Acest film este o restituire necesară a istoriei unor oameni care au învăţat împreună să reziste. Acest film spune un crâmpei despre fiinţă şi despre puterea minţii, şi cred că asta îl face unic, în marea de filme ce nu spun nimic”, îmi mărturisea actorul Adrian Ciobanu la câteva minute după lansarea oficială. Rolul pe care l-a creat, ajutat de ceilalţi, după cum spune actorul, este parcă anume scris pentru el. Adrian Ciobanu are de la natură ochi vii, expresvi, care-şi impun punctul de vedere, care conving. Ochii exprimă iubirea, ura, îndoiala, minciuna, adevărul. Ei bine, trădarea n-am reuşit să o citesc în ochii lui, poate pentru că era strain de acest lucru pe de-a întregul.

Radu Amzulescu în rolul gardianului a fost impecabil. Sunt ferm convinsă că toţi cei din sală, dacă acesta le-ar fi ordonat să stea drepţi ar fi făcut-o fără ezitare, într-atât de real şi impunător şi-a construit personajul. Isabela Neamţu, gardiana de serviciu, a reuşit să  să-mi amintească de Kate Winslet, în „The Reader”. A lucrat replică pe replică, poate că mişcarea i-a fost condiţionată de ceea ce se vedea în cadru, însă a fost o clipă în care a lăsat sufletul personajului să răzbată la lumină şi să ia o gură de oxigen, ceea ce mi-a arătat, pentru a nu ştiu câta oară, că actoria este o profesie care se face din vocaţie.

Orice război, răscoală, revoltă, revoluţie sau cum se mai poate numi, dezlănţuie forţe monstruoase, aspecte macabre ale naturii umane. Subiectul acestui film de televiziune, specie pe cale de dispariţie la noi în ţară, despre aceste aspecte macabre vorbeşte. Despre arta manipulării perfect stăpânite, despre îngenuncherea sufletelor într-atât încât sinuciderea pare un act de dreptate. Subiectul taie în carne vie, rupe fâşii din tine şi-ţi cheamă la ordine esenţa. Generaţia tânără nu poate înţelege că înainte vreme oamenii trăiau altfel. Înainte ca ei să se nască, viaţa arăta cu totul atfel. Nu exista internet, nu exista botox, nu existau telefoane mobile sau reţele de socializare. Oamenii vorbeau unii cu alţii, se ajutau. Trădarea însă a fost, este şi va rămâne actuală, din păcate.

Am descoperit datorită acestui film un regizor căruia nu îi este teamă de adevăr, în orice fel ar fi acesta rostit. Am descoperit actori care şi-au dat măsura talentului într-un mod neaşteptat, aproape providenţial. Au fost acolo, au simţit tremurul personajelor cărora le-au dat viaţă, drama acestora. Ca spectator, am fost martor al devorării de sine a acestor actori, al consumului lor total în favoarea actului artistic. Am simţit că în palmele mele aceste personaje îşi aşază sufletele, sperând la o altă viaţă. La căruţa sufletului au fost înhămaţi cai puternici, valori umane incredibile, aparent contradictorii. O balanţă uriaşă încerca să măsoare cine rămâne Om după ce trece de furcile caudine ale unei maşinării uriaşe al cărei scop era unul singur, acela de a supune cel mai rebel şi liber spirit.

Am mai descoperit că avem actori. Avem tineri actori, într-o amplă claviatură de posibilităţi, cu o putere creatoare nemărginită, capabili de artă înaltă, modernă, îmbogăţind permanent galeria personajelor scenei româneşti, ştiind să confere universalitate făpturilor de vis pe care le plămădesc poetic, sensibili la impulsurile esenţiale ale lumii noastre de azi, percepând cu toată fiinţa lor chemările celei de mâine.

Eroina filmului „Canalul”, Antoaneta Cojocaru, m-a fermecat cu lumina ei, cu modul în care a dat viaţă personajului ei. O expresie a puterii de sacrificiu pe care doar un OM adevărat o poate avea. Aplauzele celor prezenţi la vizionare mi-au dat dreptate. De altfel, cuvintele actriţei mi-au venit singure în ajutor: „Acest film tv e unul curajos şi foarte special. Începând cu povestea, atât de dramatică, şi terminând cu expunerea atât de puternică a actorilor implicaţi. Sunt fericită că am întâlnit artişti plini de iubire şi de generozitate, care m-au ocrotit cu harul lor, cu curăţenia lor. Tehnic, am avut norocul să interpretez un personaj pe care şi-l doreşte majoritatea actriţelor: o eroină. Practic, am avut obligaţia de a spune cât mai cinstit povestea unei fete ce se ridică deasupra răului imens din jur. Şi m-am simţit datoare să o spun până la capăt. O fată de lumină, pentru care onoarea nu e doar un cuvânt din alte vremuri, care rezistă în acest iad din canal prin valorile în care a fost educată, care iubeşte în imposibil şi care îşi salvează sufletul, dincolo de bine şi de rău, sacrificându-se absurd şi categoric. Au fost nişte zile de filmare care m-au tulburat. Desigur că frigul sau praful nu au contat deloc. În timp ce mă uitam la film, din sală, mi se părea că în sfârşit, un film tv arată bine şi că actorii, în sfârşit, nu sunt în fals. Iubesc filmul ăsta pentru că într-o lume superficială şi nepăsătoare, arată ca o rană vie. E un film foarte necesar".

Îndrăznesc să vă îndemn să urmăriţi filmul „Canalul” pe 10 noiembrie, când va rula pe micul ecran, la TVR 2. Un îndemn pe care mi-ar plăcea să-l percepeţi la adevărata lui valoare. Filme pe care le ţine sufletul minte sunt din ce în ce mai puţine şi de expuneri lipsite de gust la orice oră din zi şi mai ales din noapte presupun că totuşi sunteţi sătui. Este un film în care Dumnezeu este mai prezent ca oricând, un film intens, curat, despre ce, cine, cum şi mai ales de ce suntem Oameni aici şi acum. Un  despre despre manipulare, despre simţuri, despre suflet, despre OM, despre NOI. Un film de ieri, mai actual ca mâine… Vă invit să-l descoperiţi. Veţi fi puţin mai bogaţi sufleteşte. Măcar nu vă răsturnaţi spaghetele de la cina de ieri pe frunte, pentru a fi în trend, după cum cred unele personaje că e cool să se întâmple la ore de maximă audienţă.

Tag-uri: canalul, film, antoaneta cojocaru, adrian ciobanu, cornel mihalache, claudiu bleont, radu amzulescu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dreptul la viaţă sau călătorie spre centrul Omului.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii