PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Administratie Locala

Dresorul de CIORI din Baia Mare: Sunt la fel de INTELIGENTE ca şi oamenii, numai că nu pot vorbi

Autor: Mihai Şoica | duminică, 25 august 2013 | 2 Comentarii | 1989 Vizualizari
IMG_0371
Un pensionar din Baia Mare are o pasiune mai rar întâlnită în ziua de azi. Dresează ciori şi le poartă pe mână prin centrul istoric al oraşului. Le-a învăţat să cârâie la comandă, să zboare deasupra lui după care să revină pe mâna lui.

Tiberiu Balogh are 70 de ani şi o pasiune dusă la extrem pentru ciori. Le dresează, iar apoi le creşte ca pe copiii lui. Pasiunea pentru ciori a venit în timp, mai exact acum 52 de ani de când era în armată la o unitate din Craiova, unde un anume general Marcu Stan, comandantul unor unităţi militare din zona Olteniei, avea impresia că este un emir arab. "Eram şoferul generalului şi într-o zi m-a întrebat dacă ştiu să dresez ciori. Am rămas şocat pentru că nu ştiam. Până atunci nu am pus niciodată mână pe o cioară. I-am spus că nu ştiu şi el mi-a răspuns că i-ar face plăcere să învăţ să dresez o cioară. Aşa m-am apucat de dresaj de ciori. Generalul purta pe mănuşă şi le spunea la toţi că sunt corbi", spune râzând băimăreanul. La 70 de ani, pensionarul din Baia Mare poate fi văzut zilnic în piaţa din centrul vechi al oraşului, cu un pui de cioară pe care îl dresează. "Trebuie să porţi mănuşi pentru că au gheare mari şi te rănesc". Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat că va vorbi cu Tiberiu Balogh pentru o eventuală colaborare. "Este interesant ce face şi cred că turiştii din oraş vor fi foarte încântaţi dacă vor vedea ciorile dresate de domnul Balogh", a spus primarul Cherecheş. Cârâieli la comandă şi jocuri de inteligenţă Tiberiu Balogh nu dresează ciorile pentru a face ceva anume cu acestea, ci doar pentru a avea o ocupaţie şi companie. Pe puiul de cioară pe care îl are acum l-a botezat "Pitiu" şi nu vrea să îl înveţe nimic. "Pe Pitiu îl învâţ să fie cît mai sedentar, dacă aş putea să zic asta. Nu vreau să zboare. Noaptea stă pe un scaun în bucătărie. Când va veni vremea să zboare îl voi opri de fiecare dată cu mâna şi aşa se va învăţa mai mult pe jos. Ultima cioară dresată a plecat de la mine. Am fost plecat câteva zile şi când m-am întors ea era plecată. A zburat şi dusă a fost". Tiberiu Balogh spune că a dresat ciorile să cârâie la
comandă. "Lumea nu iubeşte aceste păsări. Unii spun că sunt urâte, alţii că sunt demonice. Eu vă spun că sunt la fel de inteligente ca şi mulţi semeni ai noştri, numai că nu pot vorbi. Le-am învăţat să cârâie la comandă, de la unu până la zece. Le-am învăţat să zboare în cerc de la stânga la dreapta şi invers. Ele sunt foarte inteligente. Dacă îi pun de mâncare într-un pahar unde nu pot ajunge cu ciocul, caută soluţii şi ajunge la cea mai inteligentă. Răstoarnă paharul. Nu te poţi duce la vânătoare cu ele pentru că nu ştiu să vâneze, dar dacă îi dau o nucă, caută singură soluţia cea mai bună şi până la urmă o sparge. O ia în cioc şi o aruncă de beton până se sparge", spune bătrânul. Ciorile sunt ca şi oamenii Când se hotărăşte că a venit vrem e a să mai dreseze o cioară, bătrânul merge într-o pădure din apropierea oraşului unde are cuiburi o colonie imensă de ciori. "Ciorile sunt ca oamenii. De regulă sunt trei pui într-un cuib, dar la un moment dat, cel mai slab este aruncat afară de către fraţii lui. Aşa sunt şi oamenii, exact aşa. Sunt răi unii cu alţii, chiar şi în familiile lor. Eu vânez aceşti pui care cad din cuiburi şi care este cel mai mărişor, îl duc acasă şi îl dresez". Cu ciorile nu poţi merge la vânătoare, aşa cum fac emirii din Arabia Saudită, spune Tiberiu Balogh, dar poţi în schimb să mergi la pescuit. "O cioară dresată o poţi lăsa din mână şi, după ce zboară pe deasupra locului unde te afli, vine înapoi pe mâna ta. Totul depinde de un semnal sonor, un fluierat, cu care înveţi pasărea de când este pui. Eu am fost cu cioara la pescuit şi s-a comportat foarte bine. Mi-a semnalizat locul unde să mă aşez la pescuit prin faptul că s-a învârtit de mai multe ori în locul respectiv. Apoi a venit şi s-a aşezat lângă mine. Nu pot spune că o cioară este utilă la ceva, dar eu le iubesc, şi de accea le dresez".



Tag-uri: Baia Mare, dresor, ciori




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii