Drog nou în România. Firmă de legume-fructe, paravan pentru marijuana africană

Drog nou în România. Firmă de legume-fructe, paravan pentru marijuana africană

Pentru prima oară în România, polițiștii de la Crimă Organizată au capturat marijuana africană, un drog de mare risc, foarte „gustat” de consumatorii din Marea Britanie.

Nu mai puțin de 75 de kilograme de plante verzi au fost găsite, în cursul zilei de luni, de polițiștii de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Antidrog din Poliția Română și procurorii DIICOT, ascunse printre fructe, în camionul unui tânăr de 20 de ani, Andrei Luchian. Acesta este proprietarul unei firme de transport, SC ABC Vegetal Import-Export SRL, și, în urmă cu doar câțiva ani, pe când lucra în Anglia, a cunoscut un traficant din Kenya care i-a propus afacerea. Surse judiciare au declarat pentru EVZ că traficantul african, stabilit în Marea Britanie, l-a și finanțat pe român ca să își deschidă firma și să achiziționeze camionul. Practic, sub paravanul unei societăți care transportă legume și fructe, se făcea trafic internațional de droguri, considerate de specialiști extrem de periculoase.

„Este primul transport de acest gen care tranzitează România. Cei doi indivizi reținuți de noi au mai avut astfel de activități dar în alte țări, precum Germania și Suedia. Acolo au fost monitorizați de autorități. Noi îi avem în atenție din luna iulie a acestui an și le-am supravegheat activitatea până luni, când am acționat”, a declarat, pentru EVZ, unul dintre ofițerii de la DCCO Antidrog.

Drogul a intrat în țară prin Vama Otopeni

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii au explicat, pentru EVZ, că marijuana africană, provenită din Kenya, denumită și „khat” este apreciată în special de consumatorii din Marea Britanie întrucât are un efect puternic, chiar dacă este de scurtă durată, de o oră, maximum două. Planta verde de marijuana africană se mestecă, de obicei, dar, uscată se infuzează în ceai, ori se consumă în țigări.

Captura făcută luni era ascunsă în 104 de colete, printre 500 de kilograme de legume. Transportul a intrat în țară prin Vama Otopeni, iar cei doi indivizi au venit de trei ori cu o mașină mică și au luat din lăzile cu legume. Leau descărcat într-un garaj și au ales marijuana pe care au așezat-o în genți, aruncând cantități însemnate de bame, ardei iuți și vinete, au mai precizat anchetatorii. Patronul firmei a fost arestat pentru 30 de zile și un angajat al acestuia, Ionuț Ciobanu, de 24 de ani, este cercetat sub control judiciar. Alți câțiva suspecți, care fac parte din rețeaua de traficanți sunt audiați de anchetori.