Drogurile i-au luat mințile, încetul cu încetul. Spaima taximetriștilor din București a ajuns la răcoare

Drogurile i-au luat mințile, încetul cu încetul. Spaima taximetriștilor din București a ajuns la răcoare

Bărbați mai în vârstă, eventual mai corpolenți, ca să nu-l ajungă din urmă.

Cam acesta era „tiparul” după care își alegea victimele-taximetriști un tânăr din București, care a furat laptopuri, telefoane mobile, ba, mai mult, le-a smuls oamenilor banii din mână. Alexandru B. a fost reţinut, ieri, iar taximetriştii au venit şi ei la secţia 7 de Poliţie din Capitală ca să îl recunoască pe cel care a bagat spaima în breasla lor. „Tânărul are 26 de ani şi este acuzat de două tâlhării şi patru furturi pe care le-a comis în ultimele trei săptămâni. Victimele sunt taximetrişti”, a confirmat, pentru „Evenimentul zilei”, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, subinspectorul Bogdan Ghebaur. El a fost luat din locuinţa sa, în care au fost găsite unele obiecte furate de la şoferii de taxi. Surse judiciare susţin că suspectul se droghează şi, în câteva rânduri, a tâlhărit taximetrişti în prezenţa iubitei sale. „Urca în taxiurile conduse de persoane mai vârstnice sau corpolente, cărora le cerea să îl ducă în zona Tei, în apropierea locuinței. Le smulgea telefoanele din mână sau le fura tabletele, apoi fugea. Câteva persoane au reclamat că suspectul ar fi scos cuţitul pentru a putea fura”, au precizat surse judiciare. Iubita lui Alexandru, care a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, are calitatea de martor în acest dosar. De la începutul anului, Alexandru este al doilea tâlhar prins de polițiști, care atacă taximetriştii din Bucureşti.