Drumuri închise HOȚEȘTE la Buzău! Cezar Preda acuză autoritățile că folosescu CODUL ROȘU în interesul firmelor de deszăpezire

Drumuri închise HOȚEȘTE la Buzău! Cezar Preda acuză autoritățile că folosescu CODUL ROȘU în interesul firmelor de deszăpezire

Cezar Preda acuză autoritățile din Buzău că au închis drumuri pentru a ascunde incompetența firmelor care au contracte de deszăpezire

„Autoritățile naționale și județene au mai oferit buzoienilor o măsură a incompetenței și luni dimineață, în orele care s-au scurs de la instituirea avertizărilor de Cod Portocaliu, respectiv Cod Roșu”, a declarat co-președintele Partidului Național Liberal, deputatul Cezar Preda (PDL), citat de Opinia de Buzău. Liderul liberal buzoian acuză că pentru a proteja firmele care au câștigat licitațiile pentru deszăpezire - mai precis pentru a ascunde faptul că acestea nu au nici dotările necesare și nici capacitatea de a interveni eficient în caz de nevoie și pentru a nu mai avea bătăi de cap cu intervențiile asupra unor porțiuni de drum blocate de viscol, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat măsura iresponsabilă de a închide toate drumurile județene și naționale pe întreaga durată a avertizării Cod Roșu, chiar și a celor care nu au fost niciodată închise, chiar atunci când căderile de zăpadă sau viscolul erau și mai puternice. „Îi întreb pe buzoieni, de câte ori a fost necesară închiderea drumului Buzău-Ploiești sau Buzău-Brașov? Astăzi nu s-a vrut să se acționeze eficient, nu s-a dorit scoaterea pe teren a utilajelor de deszăpezire și nu s-a vrut asigurarea circulației, chiar cu antemergători care să deszapezesca drumurile aflate în dificultate. Ca o consecință a incompetenței ministrului Transporturilor, a administratorilor drumurilor și a prefectului județului Buzău, buzoienii sunt ținuți în case o jumătate de zi, pentru că aceia care au drept sarcină asigurarea circulației pe drumurile naționale și județene pe timp de iarnă să poată dormi liniștiți”, mai spune deputatul Cezar Preda.