La circa 700 de ani de la eclipsa totală de soare, înserată în analele istoriei de astronomii chinezi, pe data de 4 martie a avut loc prăpădul care a curmat viaţa a peste 1.500 de români. În aceeaşi zi calendaristică în care a avut loc cutremurul din 1977, cu 70 de ani în urmă mii de ţăranii din Botoşani erau împuşcaţi în timpul răscoalei din 1907. În ziua cutremurului, românii priveau, pentru prima oară la postul public de televiziune, un film în care se arăta răstignirea lui Hristos. La ora fatidică 21.21, din aceeaşi seară, clienţi şi angajaţi ai restaurantului “Continental” au murit ascultând melodia : “Bye, baby-bye”.

Dincolo de statistici şi de povestirile treifiante ale oamenilor care au trăit cel mai devastator cutremur ce a lovit România, istoria arată că tragedia a avut loc într-un moment ce cu greu poate fi numit întâmplător. După cum reiese din evoluţia de până atunci, în 4 martie, a 63-a zi a calendarului Gregorian, au avut loc o serie de evenimente care şi-au pus amprenta asupra unor naţiuni. Eclipsa din China şi Constituţia SUA Prima notificare importantă a avut loc în 1275. Atunci, astronomii chinezi au observat o eclipsă totală de soare. În 1789, a intrat în vigoare Constituției SUA iar fix doi ani mai târziu Thomas Jefferson a depus jurământul ca președinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington. În 1821, în timpul  Revoluției de la 1821, oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită “Adunarea norodului”, a ocupat Slatina. În 1907, la scurt timp după izbucnirea răscoalei, peste 2.000 de țărani au pătruns în Botoșani, loc unde au avut loc ciocniri sîngeroase cu armata. În 1915, guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei, la Petrograd, un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernul francez și cel englez nu s-au împotrivit. În 1966, într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lennon, fondatorul “The Beatels”, a declarat: “Acum suntem mai populari decât Iisus”, afirmație ce a creat controverse în SUA. În  1975, Charlie Chaplin a fost înobilalat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Cifra 7 Nu puţini sunt cei care au încercat să explice că data la care a avut loc cutremurul de acum 35 de ani are legătură cu cifra 7. Numerologi sau diferiţi specialişti care şi-au dat cu părerea, de-a lungul timpului, susţin că ziua (4) şi luna (a treia) însumează cifra şapte, iar anul 77 din deceniul al optulea ar putea avea avea o semnificaţie. Unii au pulsat şi au spus că şi cei 700 de ani scurşi de la eclipsa din China nu pare o coincidenţă a faptului că atunci avut loc cataclismul. Ba, mai mult, ora 21.21, la care s-a stârnit grozăvia din străfundul pământului, şi care, matematic, reprezintă un multiplu de 7, este prezentată ca argument în favoarea teoriei conform căreia nimic nu este întâmplător. Ultima seară la “Continental” Însemnările din acele vremuri au făcut parte din volumul “Secunde tragice, zile eroice”, apărut la mai puţin de două luni de la cataclismul care a lovit, îndeosebi, Capitala. Ele au fost adunate de jurnaliştii care au fost martorii tragediei de acum 35 de ani. Cu câteva minute înainte de cutremur, la 21,15 — oră mult prea “matinală” — “Continentalul” avea un singur client, un cetăţean din Giurgiu, care obişnuia, cu prilejul deplasărilor pe care le făcea în Capitală, să se abată, seara, pe la acest local. Aşa s-a întîmplat şi în acea zi de vineri. S-a aşezat la o masă, sub balconul din fundul sălii. Era puţin cam obosit după alergătura de peste zi, şi cam flămînd. Aşa că a comandat ceva de mâncare şi, în aşteptare, şi-a aprins o ţigară răsfoind revista “Lumea”, până în dreptul unui articol care vorbea despre cutremure. Un magnetofon cânta în surdină, iar chelnerii îşi aruncau plictisiţi privirile peste sala pustie. Sus, la balcon, Sorin Crainic, care venise pentru ceîteva minute să-şi vadă prietenul, pe Florin, piccolo la acest bar, ar fi vrut să bea o cafea. Prompt, Florin sosi cu două cafele aburinde şi se aşezară amîndoi la o masă, în semiobscuritatea balconului. Sorin, muncitor la “Electromagnetica”  avea o întâlnire cu prietena lui la nouă şi jumătate. Ora 21.21 Barmanul Vasile Nazarie tocmai terminase de aranjat în vitrina sticlele cu etichete viu colorate. Îşi privi ceasul. Era “21 şi 21”. Sună telefonul. Cineva se duse să răspundă, dar nu apucă. Sala începu să trepideze, sticlele să joace periculos pe rafturi, iar magnetofonul distorsiona pe un  "Bye, baby-bye”. Luminile clipiră şi, năuciţi, cîţiva mai putură să vadă cum balconul se prăbuşeşte în fundul sălii, peste singura masă ocupată, antrenînd-o şi pe cea de deasupra, cu cei doi băieţi. O beznă compactă învălui sala, unde totul trosnea şi gemea. Cei aflaţi în  hol se repeziră spre scări, unde de asemenea, din tavan începuse să curgă moloz şi bucăţi de cărămidă. Barmanul Nazarie se repezi din sală spre balcon, de unde, îngrozit, simţi cum îi fuge pămîntul de sub picioare. Oniga simţi o lovitură în  creştetul capului şi se prăbuşi pe scări; noi lovituri, apoi molozul care îl acoperea... Sandu Englezu fu şi el lovit de o bucată mare de tencuială care-i fractură clavicula. Reuşi să iasă afară tocmai în momentul în care scările erau blocate de masa de dărîmături ce venea de sus... O masă uniformă de ruine Afară, infernul nu era mai puţin terifiant. Uluiţi, văzură că în locul blocului cu 8 etaje de deasupra barului nu mai era decît o masă informă de ruine, înconjurată de un nor de praf. Constatară că erau cu toţii, în afară de Oniga, de barman, de piccolo şi prietenul său şi de clientul din Giurgiu...Pe scări, acelaşi întuneric. Oniga îşi reveni şi ducând mâna la cap dădu de un loc dureros şi îşi simţi degetele muiate într-un lichid cleios. Strigă. Nici un răspuns. De sus, cădeau în răstimpuri bucăţi de moloz. Picioarele îi erau blocate sub dărâmături. După un timp - nici el nu  ştia cât - reuşi să iasă de sub mormanul de tencuială şi cărămizi. Orbecăi sus, pe scări, dar îşi dădu seama că ieşirea îi era blocată. Coborî şi, în aceeaşi beznă - cunoştea localul şi cu ochii închişi - se îndreptă spre ieşirea de serviciu. Ajunse la ea cu greu şi la fel de greu se trezi şi el afară. Speriaţi - era plin de sînge, pe faţă şi pe haină - cei din jur îl urcară în prima maşină care îl duse spre spital. După două ore, bandajat, era din nou în faţa barului, sau a ceea ce fusese barul. Ieşise afară, pînă la urmă, prin chepengul de mărfuri, şi barmanul Nazarie, nevătămat. Iar Sandu se afla deja în drum spre spital. Lipseau trei persoane : Florin, picollo, Sorin, prietenul lui, şi clientul din Giurgiu... Iar în bar nu se mai putea ajunge pe nicăieri. Începu o aşteptare îngrojorată, care avea să dureze unsprezece zile. Salvat de Ceauşescu Vineri, 13 martie, după opt zile, cînd se credea că nimic nu se mai poate face şi utilajele grele se pregăteau să părăsească acest loc, mama lui Sorin, Viorica Crainic, luându-şi inima în dinţi, s-a apropiat de Nicolae Ceauşescu, care inspecta din nou această zonă. Echipele de salvare îşi opriseră lucrul. Muntele de moloz fusese complet înlăturat. La rugămiţile femeii, secretarul General al partidului a dispus continuarea acţiunilor de căutare şi salvare. Munca a fost reluată şi în următoarea zi. Cu toate că nici cele mai optimiste prognoze nu mai acordau vreo şansă celor de sub imensul planşeu de beton. Record de supravieţuire Se ştia că cea mai îndelungată supravieţuire fusese înregistrată de literatura de specialitate, la Agadîr, în Maroc: nouă zile. Or, trecuseră deja unsprezece nopţi. Pe la ora 8,00 dimineaţa, deodată, toată lumea încremeneşte. Maşinile au tăcut. Locotenentului Viorel Taşcău i s-a părut - să fie o simplă părere - că sub moloz s-a mişcat ceva...Începe o înaintare emoţionanta şi precaută. Sergentul Iosif Albuşel începe să sape un tunel. Strigă: "E cineva acolo ?" Şi, de sub dărîmături se aude uluitor şi incredibil, răspunsul: Sînt un om din seara de 4..." După alte cîteva minute care se tîrăsc infernal de încet pe cadranele ceasurilor, este scos la suprafaţă ultimul supravieţuitor al cutremurului. "Sorin !" — se aude un strigăt în care durerea se amestecă cu bucuria. E strigătul mamei.  În drum spre ambulanţă, acesta mai poate să rostească : "Fii liniştită, mamă.Nu am nimic. Numai de aer am nevoie". La Spitalul Militar Central, salonul 8, la reanimare, medicul Ana Măria Soroceanu, spunea: "E într-o stare neaşteptat de bună, după atîtea zile de cumplită claustrare, fără hrană şi fără apă. Caz unic în analele medicinei". După 251 de ore, Sorin Crainic a revenit, din bezna catastrofei, la lumina vieţii. Cei mai cunoscuţi dintre românii care au pierit sub dărâmături Toma Caragiu, actor român de teatru și film (n. 1925) Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933) A. E. Baconski poet, prozator, eseist român (n. 1925) Savin Bratu, critic, istoric și teoretician literar român (n. 1925) Daniela Caurea, poetă româncă (n. 1951) Mihail Petroveanu, critic și istoric literar român (n. 1923) Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare româncă (n. 1921) Mihai Gafița, critic și istoric literar român (n. 1923) Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune (n. 1944) Doina Badea, interpretă româncă de muzică ușoară (n. 1940) Eliza Petrăchescu, actriță româncă de teatru și film (n. 1911) Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (n. 1957) Ioan Siadbei, lingvist și istoric literar român (n. 1903) Constantin Baciu, prozator și publicist român (n. 1911) Florin Ciorăscu, fizician român (n. 1914) Paul C. Petrescu, fizician român (n. 1915) Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară (n. 1947)