PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

"Dumnezeule, ce a fost asta?”. Ce a văzut PRIMUL om care a păşit pe Lună / VIDEO

Autor: | | 51 Comentarii | 37825 Vizualizari
Luna_01
A făcut istorie, fiind primul om care a păşit pe Lună. Peste 500 de milioane de oameni din întreaga lume urmăreau, pe 20 iulie 1969, aselenizarea navei Apollo 11…

"A fost printre cei mai mari eroi americani - nu doar ai timpului său, ci ai tuturor timpurilor. Când el şi membrii echipajului său au lansat, în 1969, Apollo 11, au purtat cu ei aspiraţiile unei întregi naţiuni", spunea spus preşedintele SUA, Barack Obama. Eroul american Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe Lună şi nimeni nu poate uita memorabilele lui cuvinte: "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate".  Colegul care l-a însoţit în misiunea Apollo 11, puncta transformarea lui Armstrong într-un simbol pentru întreaga lume: "Chiar dacă eram mai departe de Pământ decât au fost vreodată doi oameni, nu eram singuri", a spus Aldrin, citat de USA Today. "Efectiv întreaga lume a făcut acea călătorie memorabilă împreună cu noi. Ştiu că milioane de oameni mi se alătură acum în plângerea unui adevărat erou american şi a celui mai bun pilot pe care l-am cunoscut vreodată". Însă nu totul e perfect. În jurul eroului american s-au ţesut de-a lungul timpului diverse poveşti şi teorii ale conspiraţiei. "Oamenilor le plac teoriile conspiraţiei, sunt foarte interesante. Eu nu-mi fac griji, ştiu că cineva se va întoarce şi va recupera camera video pe care am lasat-o acolo", spunea Armstrong mai demult pentru Daily Mail. Pe orbita Lunii La 16 iulie 1969, echipajul format din Neil Armstrong (comandant), Edwin Buzz Aldrin (pilotul modulului lunar Eagle) şi Michael Collins (pilotul modulului de serviciu) şi-a început misiunea: Apollo 11. Cei trei astronauţi s-au instalat în faţa modulului de comandă Columbia al navetei ataşată rachetei lansatoare Saturn V şi au pornit la drum. Racheta de 111 metri lungime a fost lansată de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. După patru zile, la ora 20:18 GMT, Aldrin a confirmat că modulul lunar Eagle se desprinsese de Columbia şi ajunsese pe Lună. Într-o zonă denumită Marea Liniştii. Colegul Michael Collins rămăsese pe Colmbia, zburând pe orbita Lunii. La 20 iulie, ora 02:50 GMT, Neil Armstrong a ieşit din modul pe o scară care s-a dovedit prea scurtă. A trebuit să sară pentru a ajunge pe solul lunar, pe care l-a atins la ora 02:56 GMT. Nici un picior de astronaut De ani de zile, circulă zvonul că americanii nu au pus niciodată piciorul pe Lună! Că a fost o înscenare gigantică, menită să apere supremaţia SUA în Cosmos, pusă la grea încercare de ruşi. "Teoria conspiraţiei selenare", conform căreia americanii nu au fost niciodată pe Luna cu echipaj uman, a fost larg dezbatută în presa occidentală, inclusiv în cărţile scrise pe această temă. După ce subiectul păruse să intre în uitare, câteva fotografii realizate de satelitul japonez Kaguya relansau "războiul". Când "gluma" s-a îngroşat, devenind subiect internaţional de dezbatere, i s-a cerut agenţiei americane NASA să ofere originalele fotografiilor din expediţiile selenare Apollo, pentru a se infirma afirmaţiile celor care susţin că nici un picior de astronaut american nu a călcat pe solul lunar. Răspunsul NASA a fost năucitor: "Originalele s-au pierdut când arhiva a fost mutată". Fără să aştepte prea mult, cercetătorii neafiliaţi agenţiei au profitat de ocazie şi au relansat teoria conspiraţiei. NASA a avut o singură replică, socotită ironică: "Cine vrea să vadă dacă este adevărat să se ducă pe Lună. În locurile de aselenizare se găsesc numeroase dovezi ale prezenţei astronautilor americani: steagurile americane, cărucioarele selenare şi alte echipamente lăsate în urmă de astronauţi". Cosmonautul rus Boris Volinov a fost singurul care a declarat public că nu crede poveştile cu astronauţii americani care au "mărşăluit" pe Lună. Se spune că chiar Neil Armstrong, actorul principal al evenimentului, a admis destul de confuz că ceva nu a fost în regulă.
Întrebat de ce, în filmul prezentat lumii întregi, praful selenar ridicat de paşii lui a căzut imediat înapoi, cu aceeaşi viteza ca şi când Luna ar avea aceeaşi atracţie gravitaţională ca şi Terra, el a răspuns ursuz: "Da, gravitaţia Lunii ar fi trebuit să difere de cea a Terrei! Fără alte explicaţii"... Posibilă întâlnire de gradul III?

"Un pas mic pentru om, dar un salt mare pentru omenire"…După pronunţarea acestor cuvinte de către Armstrong se pare că s-a întâmplat ceva. Interferenţe neaşteptate au întrerupt emisia, cei de la sol rămânând fără nici un contact timp de două minute. Mai târziu, ufologii americani şi europeni au dat publicităţii o înregistrare captată, se pare, de radioamatori care urmăreau în direct comunicaţiile între Apollo 11 şi Huston. Este vorba de o conversaţie despre ce s-a petrecut cu adevărat pe Lună şi care diferă de ceea ce s-a declarat opiniei publice de către guvernul american...Astfel, la un moment dat, probabil când Armstrong şi Aldrin reveneau spre modul, după promenada lunară, ar fi avut loc următoarea conversaţie: "- Ce a fost asta? Dumnezeule, ce a fost? Este tot ceea ce vrem să ştim. Sunt enorme! Pur şi simplu enorme, vă spun! Nu, nu este din cauza câmpului de distorsiune! E de necrezut…Suntem bine, dar am descoperit nişte vizitatori. Da, au rămas aici o perioadă de timp, dacă e să judecăm după instalaţiile lor...". După acest mesaj, conform comunicatului emis de Huston, controlorii au încercat să-i calmeze pe astronauţi, iar securitatea începuse deja să elibereze sala de comunicaţii de orice personal neindispensabil... Cuvinte auzite acolo De numele lui Armstrong s-au ataşat, în timp, numeroase istorisiri false şi pretenţii. După momentul istoric al aselenizării, numeroşi oameni care purtau numele de Armstrong au căutat să demonstreze o legătură de rudenie, cât de îndepărtată, cu astronautul! Unii au încercat chiar să îi "însceneze" o convertire la islamism. O legendă foarte rulată spunea că, atunci când a păşit pe suprafaţa lunară, Armstrong a auzit nişte cuvinte pe care nu le-a putut descifra, într-o limbă pe care nu a recunoscut-o. După expediţie, într-o călătorie în Egipt, s-a întâmplat să audă o chemare islamică la rugăciune şi a recunoscut cuvintele pe care le auzise pe Lună: "Allahu akbar". Povestea a fost transmisă persistent în presa din trei ţări islamice: Egipt, Malaezia şi Indonezia. Atât de populară a fost legenda, încât, în 1983, Phil Parshall, director la Institutul Creştin pentru Cercetare Asian Research Center International, i-a scris lui Armstrong pentru a verifica validitatea informaţiei. Răspunsul a infirmat zvonul convertirii. În anii '50, Armstrong candidase pentru un poziţia de lider a unei grupe de cecetaşi în cadul Bisericii Metodiste. În formularul completat pentru postul solicitat, Armstrong a notat la capitolul "Afiliere religioasă" doar atât: "Deist". În biografia lui oficială, "First Man: The Life of Neil A. Armstrong", fostul astronaut respinge din nou zvonul convertirii: "Am văzut că multe organizaţii, în care nu sunt membru, pretind că sunt şi multe familii - între care mulţi Armstrong - fac conexiuni între noi, multe fiind false. Foarte mulţi oameni se identifică cu succesul Apollo. Afirmaţia că aş fi devenit musulman este doar o versiune extremă a poveştilor prin care oamenii spun că ştiu pe cineva pe care aş putea să îl ştiu şi eu." Pentru unii, trecerea în nefiinţă a lui Armstrong înseamnă dispariţia unuia dintre puţinii oameni care au luat parte la cea mai mare conspiraţie din istoria omenirii. Pentru mulţi însă Armstrong rămâne un astronaut care a făcut istorie. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • Victor Ponta: "USL-ul se va rupe dacă e să ne luăm după declaraţiile furtunoase făcute de Crin Antonescu
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. USL - o Coaliție Măreață a cărei soartă stă într-un fleac: acceptarea lui Iohannis de către Victor Ponta
  • CONFLICT oltenesc lângă scutul NATO. Primarul din Deveselu și-a învinețit verișoara. El spune că femeia i-a rupt cămașa
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile...
  • SCANDAL: Prinţesă surprinsă în braţele unui bărbat, care nu este SOŢUL său / VIDEO
  • Incredibil! Cum arată bărbatul care a trăit 256 de ani! A dezvăluit secretul unei vieţi lungi
<iframe src="//www.youtube.com/embed/JC-cyoqKjpQ" frameborder="0" height="418" width="620"></iframe>

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Dumnezeule, ce a fost asta?”. Ce a văzut PRIMUL om care a păşit pe Lună / VIDEO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi