După 7 luni de tăcere, liderii turc și rus reiau discuțiile bilaterale

După 7 luni de tăcere, liderii turc și rus reiau discuțiile bilaterale

Președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Erdogan, vor avea azi, la prânz, o convorbire telefonică, la inițiativa Kremlinului, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

 El n-a precizat, însă, dacă Putin îi va trimite și o scrisoare de răspuns lui Erdogan, după ce acesta i-a scris liderului rus pentru a-i transmite condoleanțe și a-și exprima regretul pentru doborârea avionului rus de către un aparat F-16 turcesc, deasupra Sirie, în noiembrie 2015.

Kremlinul consideră că scuzele transmise de Erdogan reprezintă un pas important în normalizarea relațiilor, dar mai sunt multe lucruri de făcut pentru a se atinge acest obiectiv. „Nu trebuie să credem că totul va reveni la normal în câteva zile”, a explicat Peskov.

Relații bilaterale reci

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialul de la Moscova a amintit intenția anunțată de Putin, de mai multe ori, de a menține o relație bună cu Turcia, pentru că nu există alternativă, și trebuie create condiții în acest sens.

Relațiile bilaterale au ajuns la un nivel extrem de scăzut, după incidentul din 2015.

Pe de altă parte, premierul turc Binali Yildirim a exclus, ieri, ca Turcia să plătească despăgubiri Rusiei pentru avionul doborât, revenind asupra declaraţiei făcute în urmă cu o zi, în care afirmase că „dacă este necesar”, Ankara este dispusă să plătească despăgubiri în acest sens Moscovei. Incidentul a provocat atunci o criză diplomatică gravă între cele două ţări.