PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Evenimente

După ce l-a lăsat vocea, s-a îmbogățit de pe urma prostituatelor. Povestea rapsodului care oferea „fetițe” greilor din Poliție

Autor: | | 4 Comentarii | 4624 Vizualizari
Vlad Misici spune că nu a comis nimic ilegal
Vlad Misici, cântărețul de muzică populară nelipsit de la nunțile și petrecerile din Banat în urmă cu 30 de ani, s-a reprofilat. El este acuzat de trafi c de minore, proxenetism și viol, într-un dosar instrumentat de DIICOT

Mascații au descins, luni seara, la vila cântărețului Vlad Misici, din comuna Șag, apoi au mers și la clubul acestuia din Timișoara, unde aveau informații că se prostituau „fetele” sale. Misici și doi angajați de-ai săi sunt acuzați că, sub paravanul clubului, au racolat mai multe tinere, inclusiv minore, pe care le-au determinat să întrețină relații sexuale cu diverși clienți. La ieșirea din locuința sa, rapsodul a declarat că nu a comis nimic ilegal. „Eu am fost un om corect, n-am făcut nimic din ceea ce se spune, n-am obligat pe nimeni la nimic. Dacă nu eram corect, n-aș fi putut ține o afacere vreme de 22 de ani”, a declarat muzicantul.

A făcut bani din prostituție, imediat după Revoluție

Puțină lume își mai amintește că, în primii ani de după Revoluție, cântărețul, proaspăt reprofilat în patron de bar de striptease, a fost săltat de polițiștii de la „Crimă Organizată” pentru acuzații similare cu cele din actualul dosar. La momentul respectiv, barul „de noapte” al lui Misici avea o piscină unde, după lăsarea serii, înotau animatoarele, topless, alături de clienți. Bărbatul susținea că fetele intrau în apă aproape dezbrăcate, cu bărbați importanți, „pe gratis”. La mijlocul anilor 90, pe „fetele„ lui Misici le frecventau interlopii și politicienii momentului, ca și diverși ofițeri de Poliție sau judecători. EVZ a publicat în ediția din 4 iulie 2001, în facsimil, o declarație dată de Misici în fața autorităților, în care descrie cu lux de amănunte cum își asigurase de fapt „spatele” afacerii, oferind favoruri sexuale polițiștilor cu funcții. „Maiorul Staicu (la data publicării articolului devenise colonel și tocmai fusese numit șeful SIPI Timiș) venea cu un alt judecător, care se prezenta tot timpul cu numele de Vasile (…) Toți aceștia, pe lângă că au întreținut relații sexuale cu femei de la mine din restaurant și din bar, eu am fost nevoit să achit atât consumațiile cât și deranjul femeilor, care nu era deloc de neglijat”, scria cântărețul Vlada Misici în declarația sa dată Poliției Timiș în 1995.

Recidiva sexuală

La 62 de ani, fostul mare cântăreț de muzică populară tot nu s-a liniștit. Fetele nu mai erau așa ușor de găsit ca în anii '90 sau, în orice caz, aveau pretenții mai mari. „Violul, comis de Misici asupra unei tinere, a fost folosit ca mijloc de constrângere a acesteia”, a explicat procurorul de caz, Carmen Martinov, de la DIICOT Timișoara. Vlada Misici, alături de angajații săi din bar, Florin Antochi și Mihaela Lupan, sunt cercetați întrun dosar penal pentru constituirea de grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și viol.

Începând din 2012, Misici și acoliții lui au exploatat cinci tinere, dintre care două sunt încă minore, eleve de liceu, în vârstă de 17 ani. Acestea au fost racolate când aveau numai 15 ani, din familii dezorganizate, promițându-li-se că își vor face bani de buzunar cu ușurință. În realitate, arată anchetatorii, cântărețul ar fi încasat de pe urma fetelor cel puțin 200 de lei pentru fiecare act sexual (care avea loc în toaleta barului sau acasă la clienți) și consumația pe care clienții o făceau la bar, iar lor nu le dădea mai nimic, susțin anchetatorii.


Tag-uri: prostitutie, prostituate, Vlad Misici, DIICOT, timisoara, evz, SIPI, SIPI timis, politia timis, Carmen Martinov, diicot timisoara
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului După ce l-a lăsat vocea, s-a îmbogățit de pe urma prostituatelor. Povestea rapsodului care oferea „fetițe” greilor din Poliție.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi