PUBLICAȚIILE NOASTRE:

#grexit

După mitingul anti-UE de la Atena, Europa face o nouă OFERTĂ

Autor: | | 5 Comentarii | 1019 Vizualizari
Manifestație de mare amploare luni seara la Atena pentru OXI (Nu( la referendumul de duminică
Președintele Comisieie Europene a făcut marți dimineață Greciei o ofertă în ultima zi dinaintea falimentului.

Conform acestei oferte, premierul Tsipras ar trebui să-și dea acceptul marți, după care ar urma o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de Finanțe din Zona Euro).

Potrivit unor surse europene, citate de Reuters, creditorii ar lua în calcul o reeșalonare a datoriei Greciei.

Propunerea de ultim moment a Comisiei Europene vine după un mare miting în favoarea guvernului care a avut loc la Atena luni seara, și după apelul repetat al premierului Tsipras către greci de a vota NU propunerilor internaționale la referendumul din 5 iulie.

Un oficial guvernamental grec a declarat că a ascultat interes ultima propunere a lui Jean-Claude Juncker, dar a precizat că „Alexis Tsipras va vota NU duminică”, referindu-se la referendumul ce va fi organizat pe 5 iulie în Grecia cu privire la oportunitatea acceptării ofertei de asistenţă financiară internaţională pentru această ţară din zona euro.

Marți 30 iunie este ultima zi în care, până la ora 24.00, Grecia trebuie să achite o 1,6 miliarde de euro din datoria către FMI, însă vistieria Atenei este goală, și plata este imposibilă dacă instituțiile internaționale nu eliberează ultima tranșă de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor. Însă, pentru aceasta, guvernul lui Tsipras trebuie să accepte propunerile de reformă ale creditorilor.


Tag-uri: grecia, grexit, manifestatie, alexis tsipras, europa referendum, oxi, jean-claude juncker
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului După mitingul anti-UE de la Atena, Europa face o nouă OFERTĂ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi