E INCREDIBIL! PRO TV o ADUCE pe INNA ANTRENOR la....VOCE! VEZI despre ce este vorba

E INCREDIBIL! PRO TV o ADUCE pe INNA ANTRENOR la....VOCE! VEZI despre ce este vorba

SUPERVEDETA a acceptat imediat și va fi din toamnă la televizor

INNA, artista care a cucerit o lume întreagă cu melodiile sale și care se bucură de un succes răsunător la nivel internațional, va fi antrenoare în primul sezon Vocea României Junior! Încântată de această provocare, artista a declarat: ”Sunt extrem de fericită că, în sfârșit, programul îmi permite să fiu în juriul unui concurs de voci. Abia aștept să încep filmările și, mai ales, să îi cunosc pe concurenții de la Vocea României Junior. Încă nu-mi vine să cred că este vorba despre mine, Alexandra, fata din Neptun, orășelul mic de la malul Mării Negre. Aș crede că e un vis, iar dacă este, nu vreau să mă trezesc niciodată! Vă mulțumesc pentru tot!”. Românii o pot vedea pe INNA, în premieră, într-o nouă ipostază, cea de antrenoare, în primul sezon Vocea României Junior, în care își dorește să descopere cât mai mulți copii cu voci senzaționale, pe care să-i îndrume către o carieră muzicală de succes.

Cântăreața și-a început cariera muzicală în 2008, atunci când a lansat și primul său single și album solo, Hot, care a ajuns rapid pe primele locuri în topurile de profil din România și din străinătate, dar și pe coloana sonoră a unor filme celebre de la Hollywood. Au urmat colaborări cu artiști precum Daddy Yankee, J Balvin, Flo-Rida sau Yandel. INNA a câștigat până în prezent numeroase trofee, iar piesele sale au devenit hit-uri internaționale imediat după ce le-a lansat, având foarte multe concerte în toată lumea și milioane de fani, din Mexic până în Japonia sau Europa. Copii din toată țara au venit în primăvară la preselecțiile pentru primul sezon Vocea României Junior, iar acum sunt pregătiți să urce pe scenă și să demonstreze că vocile lor puternice merită să fie în competiție și să meargă cât mai departe spre marele trofeu.

Ne puteți urmări și pe Google News