„E mai uşor să trăieşti în c.. decât să-l reprezinţi!”

Budata din titlu se spune că îi aparţine lui Nicolae Titulescu.

Genialul ministru de externe al României era un om prietenos cu ziariştii. Ştia să şi-i aproprie, le umplea buzunarele, îi omenea din fondurile publice, nu refuza pe nimeni. Diplomatul cu trăsături mongoloide a învăţat înaintea altora ce înseamnă PR-ul, imaginea publică. Dar era şi extrem de cinic, dovadă titlu şi expresia de mai sus. Pragmatic, înţelegea cel mai bine mentalitatea românească, cea dâmboviţeană. Mai exact politica românească!

Într-o extraordinară carte a Ioanei Pârvulescu „Întoarcere în Bucureştiul interbelic” - editura Humanistas - notează un articol din revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal” al avocatului-poet Demostene Botez. Rândurile sunt geniale şi de o actualitate crudă, de aceea merită redate: „Omul politic zâmbeşte în dreapta şi-n stânga. Această atitudine beată şi neutră este masca lui predilectă. Omul politic trebuie să arate că-i merge bine, fiindcă altfel e părăsit. Cu dânsul nu e nimeni de milă. El e împărţitor de fericire colectivă şi trebuie să arate că are de unde da. Zâmbetul e o supapă pentru prea-plinul fericirii”. (...)  O altă calitate, noteză doamna Pârvulescu, este felul în care primeşte, dacă e în vogă, semnele de recunoaştere a succesului său: „I se strigă Ura!, Să trăiască, Trăiască şefu!, e apucat de fundul pantalonilor şi dus pe sus, e privit cu atenţie imbecilă de servi tâmpiţi care vor să înţeleagă ordinul stăpânului din gesturi, înainte de a i spus; e adulat. Şi el suportă toate acestea fără scârbă şi fără compătimire, ca pe ceva cevenit şi hotărât de destin...”(...) E aclamat. Omagiile acestea sgomotoase se suportă cu capul plecat, ca o fatalitate, să se simtă în gest în gest povara unui destin greu de superioritate, sau cu capul ridicat şi cu privirea în plafon, într-o atitudine nemişcată, pentru ca poporul să te simtă superior”.

„Sfârşitul disscursului este şi el tipizat: într-un accces de sinceritate constrolată, omul politic anunţă grav: Ne-aşteaptă vremuri grele..Acestea se spun cu un aer care să dea a înţelege că omul poltic ştie în fond totul, dar că astfel sunt împrejurările încât nu poate spune lucrurile deschis...Poporul însă înţelege aeasta şi nici nu vrea să i se spuie mai mult. În el tresaltă atunci o mândrie energică...”

Serviciul militar obligatoriu. România trebuie să-și întărească sistemul de apărare

Românii nu scapă de noi impozite. Categoriile ce vor fi vizate să rămână cu mai puțini bani

Concluzia este ucigătoare: „De cele mai multe ori omul politic este fiul Poporului, al Ţării totdeauna şi al Naţiunei câteodată. Vă închipuiţi cât de importantă este acestă rudenie, mai ales în politică. În discursurile acestui fiu al Poporului cuvintele devin simboluri entităţi. Veţi auzi: naţiunea, Poporul, Constituţia, Ţara, etc, toate cu literă mare. Poporul suntem noi îşi completează Demostene Botez pledoaria: Şi cu toate acestea, exemplarul acesta de imbecil inconştient, lada asta de locuri comune, ecite soarta dumitale, şi de a mea, şi de a tuturor, fiindcă nu se întreabă nimeni de ce!”

Două mici observaţii în finalul acestui text genial. Observaţiile scrise - vă rog reţineţi în 1928 - sunt valabile şi astăzi, iar atunci gazetarii ştiau să scrie. Cel puţin scriau mai puţin decât citeau! Erau talentaţi, nu glumă!