„E total inexplicabil”, a strigat Russell Crowe după ce a fost refuzat de două ori. Află ce l-a adus în pragul disperării pe celebrul actor

„E total inexplicabil”, a strigat Russell Crowe după ce a fost refuzat de două ori. Află ce l-a adus în pragul disperării pe celebrul actor

Australia și Noua Zeelandă își dispută de zeci de ani dreptul de a-l numi „Russ al nostru” pe celebrul Russell Crowe, actor cotat cu 20 de milioane de euro pe film. Stabilit în Australia, împreună cu familia, din 1968, pe când avea doar 4 ani, nici Russell Crowe nu mai știe nici el prea bine de ce țară aparține după ce i-a fost respinsă, în două rânduri, cererea de a deveni cetățean australian.

Într-un interviu pentru Radio Times, celebrul actor a explicat că modificările aduse legii imigrației în 2001 a determinat respingerea cererilor sale de obținere a cetățeniei depuse în 2006 și 2013.  

”Pur si simplu nu contează de cât timp te-ai stabilit în Australia. Dacă nu te-ai aflat acolo pentru o perioadă lungă de timp între 2000 și 2002 – cand eu de exemplu filmam continuu peste ocean – nu poți obține cetățenia”, a precizat Crowe.

Deși pe pașaportul său scrie Noua Zeelandă, actorul dorește să devină australian (ca simplu rezident nu are drept de vot, printre altele). „Am fost votat unul din cele 50 de simboluri naționale ale Australiei. Mi-au pus mutra pe timbre, singurul ne-australian căruia i s-a întâmplat asta, bineînțeles cu excepția reginei...E total inexplicabil”, a precizat renumitul actor.

Ne puteți urmări și pe Google News