EDITORIALUL EVZ CHIȘINĂU. Novorossia-noul „butoi de pulbere”!!!

EDITORIALUL EVZ CHIȘINĂU. Novorossia-noul „butoi de pulbere”!!!

În secolul X s-a format statul medieval polonez, în jurul orașelor Gniezno și Poznan, iar regiunea a primit astfel numele de Wielkopolska (Polonia Mare). Mai tărziu, când capitala s-a mutat la Cracovia, în Malopolska (Polonia Mică), și apoi la Varșovia, denumirile regiunilor nu s-au schimbat, și au rămas astfel până astăzi.

Nu același lucru se observă în Rusia. Statul rus vechi își avea centrul la Kiev, marea metropolă a Europei de Est în Evul Mediu dezvoltat, când Moscova nici măcar nu exista încă. Invazia tătaro-mongolă a răsturnat din temelii această ordine. Îmbătată cu spirit mongol, Moscova a purces cu entuziasm la ”unificarea” pământurilor ruse. Deoarece marele han i-a dat dreptul să strângă tributul pentru Hoarda de Aur, și evident de atunci hanul n-a prea mai văzut mare treabă din acest tribut, finanțe pentru această anabază se găseau din plin. Practic, celelalte cnezate plăteau banii, cu care Moscova își recruta armată și le cucerea. Astfel, pe banii tătarilor, și cu sprijinul orb al lor, în locul Hoardei de Aur s-a născut o ”Hoardă de Fier”. Printre altele, întreaga aristocrație novgorodeană a fost nimicită, iar dialectul novgorodean este practic dispărut astăzi din uz. ”Pașnică și patriotică” unificare, dacă să o raportăm la ororile ”dispariției statalității moldovenești”, cum numesc moldoveniștii filoruși Unirea Principatelor Române din 1859.

După realizarea acestui deziderat nenațional, evident că Moscova trebuia omagiată și slăvită, altfel celelalte cnezate riscau să mai fie „unificate” odată, cum s-a întâmplat sub Opricinina lui Ivan cel Groaznic. Astfel, regiunea periferică a noii capitale a primit denumirea de Velikorossia (Rusia Mare), pe când Kievul și împrejurimile sale au devenit o simplă Malorossia (Rusia Mică). Această delimitare a fost opera celei mai rusoaice dintre țarinele ruse, Sophia Frederika Augusta von Anhalt-Zerbst- Dornburg (Ecaterina II). După anexarea Hanatului Crimeii (astfel Rusia a garantat pe atunci independența acestuia față de Imperiul Otoman), s-a născut o nouă regiune, Novorossia (Rusia Nouă). Adică teritorii, din vechime populate de mai multe comunități (bunăoară, acolo trăiau și slavi și români, dar în principal tătari și alte populații de stepă), au fost golite de locuitorii săi și colonizate cu velicoruși. În această regiune a fost inclusă mai tărziu și Basarabia, „eliberată” de sub jugul ottoman, la fel ca și Crimeea câteva decenii înainte.

Astăzi, noul vechi imperiu moscovit, care se vrea moștenitor și al Rusiei Kievene, și al Imperiului Rus, și a Uniunii Sovietice, și lider al lumii slave (căreia nu-i aparține de fapt), și campioană a ortodoxiei, și civilizație euroasiatică, a readus în actualitate această Novorossie inexistentă. În aceasta se include toată pleiada de repubilici populare (populare pentru că mercenarii acestora se acoperă în luptă cu civili) apărute în sud-estul și sudul Ucrainei, ca muștile lângă Crimeea. Și dacă în epoca țaristă Basarabia a făcut parte din Novorossia, de ce nu ar face parte și acum? ”Coloane a cincea” avem mai multe, chiar mai multe decât altfel de coloane, și mai ales mai mult decât o coloană vertebrală a statului. Spre deosebire de Ucriana, Republica Moldova nu are cu ce riposta unui scenariu de tip Sloviansk-Lugansk-Donețk. În Transnistria defensiva este ținută de elevi și profesori. În centrul Chișinăului moldovenii sunt chemați să se declare asiatici. Iar fasciștii formează ligi antifasciste, care luptă cu alți fasciști, care nici nu știau că sunt fasciști.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această „Novorossie” (apărată de mercenari ceceni) se transformă treptat într-un butoi de pulbere al Europei, și noi vom simți explozia primii. Iar scenariul anexării Crimeii seamănă foarte mult cu un altul, cu un secol în urmă, când Austro-Ungaria (încercând să rezolve problemele interne prin anexiuni externe, la fel ca Rusia astăzi) a anexat Bosnia în loc s-o retrocedeze Imperiului Otoman. Faptul i-a înrăit atunci pe sârbi (bosniecii, ca și croații, fiind de un neam cu sârbii, doar de religie ori confesiune diferită), și a rezultat în asasinarea prințului de coroană Franz Ferdinand, și apoi izbucnirea Marelui Război. Cum spuneau romanii: Si vis pacem, para bellum!”(Dacă vrei pace, pregătește-te de război!).