Stan Mustață nu disprețuia corupția, nici pe corupți.
Văzuse multe în cariera de judecător. Bașca, de când ajunsese la Curtea de Apel București. Încetase demult să i se mai împotrivească. Era atât de multă în jurul său, încât ajunsese să creadă că a fi corupt ține de natura umană. Se convinsese că a lupta cu corupția înseamnă a te împotrivi ploii. N-avea cum s-o oprească. Nu depindea de el.
Stan Mustață învățase să trăiască cu corupția în fiecare zi și, în timp, să se bucure de existența ei. Ajunsese să judece dosare din ce în ce în ce mai „grele”, cu nume tot mai grele. Probabilitatea unor „recompense” crescuse a exponențial. Nu-i plăcea să le spună șpăgi. Nu-i plăcea cum sună acest cuvânt urât. „Recompensă” suna mult mai bine. Recompense primeau cei care prindeau câte un nelegiuit și îl predau șerifului. Așa era în Vestul Sălbatic. Justiție contra-cost. De ce n-ar fi și-n Est așa...? Avea doi prieteni, Florin și Ion. Nelu, cum îi plăcea să-i spună. Ei racolau clienți, negociau și strângeau ”recompensele”. Îi ajuta și o grefieră de la Curte, Mariana. Erau prietenii săi buni. De ceva vreme, era tot mai greu să găsești clienți, de când cu lupta asta anticorupție. „Ce prostie mai e și asta? Alții care vor să se lupte cu ploaia”, își zise el. Credea că totul se întâmplă pentru că niște puștani din DNA și-o luaseră în cap, pentru că, vezi Doamne, îi susțin americanii. ”Băăăă, proștilor, americanii n-au venit pentru voi, băăăăă. N-au venit pentru români. Nu-i interesează soarta voastră. Au venit pentru ei. Au venit să-și facă jocurile, nu să ne bage nouă- n traistă”. O să le zică odată astea mucoșilor. Degeaba. Au impresia că se pot lua în piept cu Mafia. Așa credea și un coleg de-al lor, pe la începutul anilor 2000. A sfârșit aruncându-se de la balcon. Mucoșii ăștia au impresia că vor reuși, pentru că o să-i ajute SUA. Auziseră ei un ștab american, spunând că America nu vrea o Românie coruptă, pentru că o Românie coruptă e vulnerabilă în fața Rusia. O tâmpenie mai mare nu auzise în viața lui. Păi ce treabă are el cu America sau cu Rusia? Ce treabă are el cu geografia, cu geopolitica? El nu vrea să supere pe nimeni. Nici pe americani, nici pe ruși. De ce s-ar supăra rușii și americanii pe el? Balanța Justiției se înclină uneori și sub greutatea banilor. O fi ea oarbă, dar legată la urechi nu e. Prin urmare, nu e insensibilă la fâșâitul bancnotelor”. Așa își încuraja prieteni să meargă mai departe. Mai ales că, în ultima vreme, lucrurile se cam precipitaseră. Câteva judecătoare fuseseră prinse de procurori luând șpagă. Cu una Stan Mustață este chiar coleg la Curtea de Apel. Celelalte două lucrau la Tribunal. Niște proaste. Le-au interceptat procurorii când vorbeau în lift. Le-a păcălit unu’, care lucra mână-n mână cu DNA, că în lift nu poți fi înregistrat. Iar ele au mușcat momeala. Deh, prostia se plătește.
Stan Mustață nu este prost. Vorbea despre șpăgi în locuri sigure. Într- un birou de pe Șos. Colentina, unde mergea zilnic. I l-a pus la dispoziție Nelu pentru a fi în siguranță. I-a dat chiar și o cheie. Venea zilnic aici. Chestiunile sensibile le discuta în toaletă. Din când în când, când rostea sume, obișnuia să tragă apa. Sau să deschidă robinetul. Văzuse într-un film că înregistrarea vocii este alterată de clipocitul apei. Mai mult, putea să întrerupă discuția oricând avea chef. Odată și-a dat pur și simplu prietenii afară. „Ieşiţi afară, dracu’, că mă cac pe mine!”. „A, când vorbeşti cu mine te ia, te ia căcarea!”, i-a reproșat Nelu. Nu s-a mai sinchisit să-i răspundă.
Ne puteți urmări și pe Google News
La „birou” venea și Mariana. Cu ea tot în toaletă vorbea, dar nu o repezea niciodată. Și nu îi spunea cuvinte obscene. Din contră, era galant cu ea. Îi organizase o zi de naștere la mare. Îi cumpărase tort, flori, cadouri. Mâncau uneori la restaurantul din apropiere. Nelu plătea. Despre recompense vorbeau șoptit, la ureche. Astăzi, programul său nu era cu mult diferit. Era totuși o zi importantă. Avea termen în Dosarul ICA. Știa că una dintre judecătoarele de la Tribunal fusese săltată de procurori pe vremea când această instanță îl judeca pe Voiculescu. El nu avea de ce se teme. Nu era prost. În câteva minute avea să iasă din casă, să se urce în mașină și să se îndrepte spre Curtea de Apel, apoi spre „birou”. Nu apucă să pună mâna pe clanță când cineva sună la ușă. Curios, nu aștepta pe nimeni în această dimineață...
(Acesta este un articol de ficțiune, dar conține și informații din referatul DNA în care judecătorul Stan Mustață este acuzat de corupție. Până la demonstrarea acestor fapte ca fiind reale, într- o instanță, magistratul Stan Mustață beneficiază de prezumția de nevinovăție.)
Recomandările noastre
