Nu îmi propun să analizez în profunzime cauzele care au dus la tragedia de la Siutghiol. Nu ajută la nimic. Anchetele, după astfel de tragedii, le fac autoritățile, nu jurnaliștii. În plus, cred că aș intra într-un joc, care îi ajută pe vinovați să scape de responsabilitate. De fiecare dată când în România se petrece câte o tragedie, se desfășoară un ritual public eminamente nociv. Așa s-a întâmplat când Ionuț a fost sfâșiat de maidanezi, așa s-a întâmplat când Aura Ion și Adrian Iovan au murit în Munții Apuseni, după ce avionul lor s-a prăbușit, așa se întâmplă și în aceste zile, după tragedia de la Siutghiol.
Opinia publică autohtonă se împarte în două tabere, concentrate, de cele mai multe ori, în jurul unor persoane. Conflictul dintre cele două grupări escaladează, tragediile se politizează, iar, în învălmășeala generală, vinovații se furișează pe ușa din dos și scapă de orice responsabilitate. Nu știu dacă cineva creează o astfel de diversiune, pentru a scăpa dintr-o ambuscadă. Este foarte probabil ca opinia publică să funcționeze în acest mod. Pur și simplu.
În această învălmășeală intră, deopotrivă, formatori de opinie cinstiți, dar și ticăloși. Cei onești sunt în permanență preocupați să rămână echidistanți, dar, din cauza contextului emoțional, eșuează. Cu ticăloșii lucrurile sunt mult mai simple: misiunea lor este să-i spele în public pe vinovați, să deturneze atenția de la adevăratele lor responsabilități, să împiedice opinia publică să primească răspunsuri obiective. Ambele tabere creează un zgomot care acoperă totul. Cei onești, preocupați să rămână „echidistanți”, ajung să-i protejeze pe cei care ar trebui să răspundă pentru modul în care au gestionat o operațiune de salvare. Justificarea lor este următoarea: „Nu poate fi făcut vinovat un singur om, pentru că un sistem putred nu funcționează”. Cum să-l învinovățim pe medicul Raed Arafat, pentru că, în baronatul constănțean al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, oamenii mor sub ochii autorităților? Cu cât personajul, care bipolarizează opinia publică, are o cotă de încredere mai consistentă în rândul românilor, cu atât manipularea emoțională are sorți mai mari de izbândă.
Alți formatori de opinie nu sunt deloc preocupați să emită judecăți publice obiective. Ei ajung să formuleze acuzații aberante la adresa responsabililor. Cealaltă tabără folosește aceste abordări cu totul deplasate, pentru a-i victimiza pe împricinați, pentru a convinge publicul că, de fapt, avem de-a face cu o crucificare pe nedrept a acestora. Vacarmul nu durează foarte mult, energia opiniei publice se consumă rapid, în direcții total irelevante, după care nimeni nu se mai preocupă de lucrurile cu adevărat importante. Nimeni nu mai face eforturi să stabilească cine sunt cu adevărat cei vinovați. România este, cu siguranță, țara vinovaților fără vină. Personajele publice sunt crucificate, fără a se ști cu exactitate care este vina acestora.
Ne puteți urmări și pe Google News
Gândiți-vă: au trecut 11 luni de la tragedia din Apuseni. Vă este foarte clar cine sunt responsabilii, care este gradul de vinovăție al acestora, care sunt erorile fiecăruia? Nu. Problema este că, pe viitor, această stare de fapt nu poate fi schimbată. De ce? Pentru că instituțiile noastre ultra- politizate sunt incapabile să stabilească obiectiv cine sunt vinovații. Fără identificarea lor, publicul nu poate pune presiune pe guvernanți, astfel încât deficiențele Sistemului să fie eliminate. După fiecare tragedie autoritățile dau publicității raporturi pompoase, care nu spun mare lucru. Aflăm doar că în România lucrurile nu pot funcționa ca-n Germania, pentru că nu avem aceleași resurse, același număr de specialiști, la același nivel de pregătire. Nimeni nu-și pune problema, de pildă, cum o țară ca Muntenegru a putut să gestioneze impecabil o tragedie precum prăbușirea autocarului cu turiști români? Nici Muntenegru nu este Germania.
Fără instituții puternice, depolitizate, deficiențele Sistemului nu vor putea fi corectate, politrucii vor scăpa mereu nepedepsiți, iar românii se vor resemna: „Așa e-n România. Nu se poate altfel. Nu avem nicio speranță”. Până la un moment dat, când disperarea se va transforma în furie, iar Sistemul va fi măturat pur și simplu.
Recomandările noastre
