Serviciul Român de Informații a avut, în 25 de ani, patru directori mari și lați. Dintre toți, Eduard Hellvig primește titlul de ”cel mai iubit dintre șefii SRI”. Nu discut acum motivele, dar mi-e greu să cred că țin de calitățile incontestabile ale domnului Eduard Hellvig. Tind să cred că au legătură, mai degrabă, cu o oarecare naivitate a tuturor parlamentarilor care l-au votat că e unul de-al lor.
Din 512 de parlamentari prezenți, doar 15 au îndrăznit să voteze împotriva lui Eduard Hellvig. A fost pupat și felicitat, parlamentarii care s-au perindat pe la prezidiu lăsându-mi impresia unei procesiuni de sărutat inelul papal: supunere şi respect. Până și Crin Antonescu a fost prezent la vot, ceea ce e un lucru rar. Niciunul dintre predecesorii lui Eduard Hellvig nu s-a bucurat de o asemenea adorație deși, în afara primului director post-revoluționar, toți au fost parlamentari catapultați direct în scaunul de șef al tuturor secretelor. Hellvig este și el parlamentar, dar european. Legea de organizare și funcționare a SRI, în vigoare din 1992, nu prevede o limitare a duratei mandatului și nici vreo restricție cu privire la apartenența politică a celui ce e este propus în funcție. După numire, directorul SRI nu are voie să fie membru al vreunei formațiuni politice, la momentul numirii nefiind însă nici un impediment.
Doar Virgil Măgureanu a ocupat funcția fără un vot al Parlamentului, fiind numit la 26 martie 1990, prin decret prezidențial al lui Ion Iliescu, când numai cine trebuia știa cine e și cu ce se va ocupa acest om. A rămas în funcție șapte ani, când a demisionat de bună voie. Deși n-a fost votat de parlamentari, Virgil Măgureanu a fost singurul director SRI care a răspuns în plenul reunit pentru un uriaș scandal al interceptărilor ilegale, cunoscut sub numele ”Terasa Anda”. Măgureanu a fost suspectat că s-ar fi aflat în umbra marilor scandaluri de corupție ale vremii, precum cartelul Eurocolumna, afaceri cu petrol, Țigareta I și Țigareta II, Bastos, Porțelanul, Megapower.
După Măgureanu a urmat Costin Georgescu, care a fost numit director SRI în 26 mai 1997, fiind luat direct din fotoliul de parlamentar PNL. A primit 381 de voturi pentru funcția de director SRI, pe care a ocupat-o până în decembrie 2000. Costin Georgescu a fost unul dintre adversarii declarați ai Legii Ticu Dumitrescu ( de deconspirare a Securității), opunându-se deconspirării ofițerilor SRI care au lucrat pentru fosta Securitate.
Ne puteți urmări și pe Google News
În februarie 2001, îi urmează Radu Timofte, senator PSD, care a obținut 374 de voturi favorabile și 28 contra. În mandatul său, Serviciul era decredibilizat, fiind asociat permanent cu interesele politice ale partidului președintelui Ion Iliescu. Radu Timofte era cunoscut ca un fidel al șefului statului încă din 1990. A demisionat la data de 20 iulie 2006, ca urmare a fugii lui Omar Hayssam, după ce acesta fusese eliberat din motive medicale, deși era acuzat de terorism. Împreună cu Timofte, au demisionat Gheorghe Fulga, directorul SIE și chestorul Virgil Ardelean, directorul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă.
George Maior a fost numit director al SRI în 4 octombrie 2006, la acel moment fiind senator PSD, partid aflat în opoziție atât față de guvern, cât și față de președintele României Traian Băsescu. A primit 285 de voturi pentru și 123 împotrivă. În ciuda faptului că a primit, iată, cele mai multe voturi negative la numirea în funcție, George Maior a reușit să aducă SRI la o credibilitate maximă, inclusiv în opinia partenerilor strategici ai României. Atunci, Crin Antonescu a fost cel mai vehement critic al lui George Maior în discursul pe care l-a ținut în plenul Parlamentului înaintea votului. Ironiza alegerea președintelui Băsescu, începându-și astfel discursul: ” Onorabili senatori şi deputaţi, distinşi reprezentanţi ai SRI, dragi spioni, numeroşi informatori, pare o dimineaţă liniştită, în care toată lumea e veselă şi treaba e foarte bună. Iarăşi, reformăm serviciile... Iarăşi, modernizăm România... Iarăşi "ne-am înţeles"...”.
Ieri, Eduard Hellvig a obținut cele mai multe voturi în favoarea sa, toată lumea era veselă și treaba a fost foarte bună. Așteptăm propunerea de director al SIE. Până atunci, Hellvig reface, practic, o cutumă parlamentară valabilă până la numirea lui Maior: multe voturi favorabile, puține împotrivă, dovadă concretă a unei înțelegeri transpartinice. Rămâne de văzut dacă această înțelegere se va răsfrânge negativ asupra credibilității Serviciului și eficienței sale în lupta anti-corupție. Cheia va sta în decizia CSAT de a păstra sau nu corupția ca o amenințare la adresa securității naționale.
Recomandările noastre
