Efectele managementului privat: Tarom și-a redus pierderile în 2013 cu 44% faţă de 2012

Efectele managementului privat: Tarom și-a redus pierderile în 2013 cu 44% faţă de 2012

Anul trecut, sub conducerea lui Christian Heinzmann, Tarom şi-a redus pierderile cu 44% anul trecut, faţă de 2012, până la 130,1 milioane lei.

Cifra de afaceri a Tarom a avansat cu 3,5%, la 1,085 miliarde lei, potrivit unui comunicat remis de companie.

„Tarom depune eforturi mari pentru a îndeplini principalul obiectiv al companiei, acela de a rentabiliza activitatea companiei, pe fondul unei competiţii extrem de dure atât din partea segmentului low-cost, cât şi din partea competitorilor de linie. Rezultatele noastre financiare s-au îmbunătăţit considerabil şi acest lucru ne motivează şi ne face încrezători că vom îndeplini obiectele comerciale şi financiare pe care ni le-am propus. Politica noastră comercială şi-a îndreptat toată atenţia către client. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pasagerilor, ne-am diversificat serviciile la bord, am îmbunătăţit orarul de zbor cu rute şi frecvenţe noi”, a declarat Christian Heinzmann, director Tarom.

Începând cu anul 2013, TAROM a adaugat 10 destinaţii cu plecare din România: Bucureşti-Praga, Cluj-Praga, Bucureşti-Geneva, Bucureşti-Stockholm, Bucureşti-Moscova, Iaşi – Bologna, Iaşi-Milano (Bergamo), Iaşi – Torino şi Iaşi – Tel Aviv.

Ne puteți urmări și pe Google News