El este fiul nelegitim al fostului fotbalist Augustin Deleanu. Tânărul vrea să fie recunoscut oficial ca urmaş al fostului fotbalist dinamovist

El este fiul nelegitim al fostului fotbalist Augustin Deleanu. Tânărul vrea să fie recunoscut oficial ca urmaş al fostului fotbalist dinamovist

Fostul fotbalist al echipei Dinamo, Augustin Deleanu, are două fiice, Irina şi Luminiţa, însă este şi tatăl unui băiat, pe nume Ioan-Augustin Ionescu, care a rezultat în urma unei relaţii cu o fostă colegă de club. Nimeni nu ştia de existenţa tânărului.

Augustin “Coco” Deleanu a murit pe 27 martie, în urma unei afecţiuni grave, la Spitalul Floreasca din Capitală. Fosta glorie a echipei Dinamo a lăsat în urmă o familie îndurerată şi trei copii. De cele două fete ştie toată lumea, însă sportivul a ţinut secret naşterea fiului său, Ioan-Augustin Ionescu, care a împlinit 18 ani în  ianuarie. Potrivit mărturiilor făcute de tânăr, Augustin Deleanu trebuia să-l recunoască în acte anul acesta, însă, răpus de boală, nu a mai apucat. “Tata mi-a promis că, atunci când voi împlini 18 ani mă va recunoaşte ca fiul al său. Din păcate, n-a mai avut zile...”, a declarat Augustin, pentru Libertatea.ro.

Ioan-Augustin Ionescu vrea să fie recunoscut oficial ca urmaş al fostului fotbalist, iar pentru asta are de gând să meargă în instanţă.  “Clientul meu are toate şansele să obţină ce i-a promis tatăl lui”, a declarat Maria Ştefania-Bălaşa, avocata lui Ioan-Augustin.

Fiul nelegitim al lui "Coco" Deleanu a declarat că petreceau foarte mult timp împreună. “Tata a avut grijă de mine, mergeam împreună la meciuri şi nu i-a fost niciodată ruşine să se afişeze cu mine în public. Dimpotrivă, era mândru că are un băiat. Voia un fiu care să-i moştenească abilităţile fotbalistice. Am făcut fotbal în copilărie, chiar am jucat fundaş stânga, ca el, dar apoi m-am concentrat mai mult pe şcoală”, a conchis tânărul.

Ne puteți urmări și pe Google News