PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, arestat la domiciliu dupa o noapte in arest preventiv

Autor: | | 0 Comentarii | 294 Vizualizari
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, ieri, pentru 24 de ore, a inculpatului CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Brașov și preşedinte al filialei județene a unui partid politic, (PNL n.r.)cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: – luare de mită (3 fapte), – abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, ieri, pentru 24 de ore, a inculpatului CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Brașov și preşedinte al filialei județene a unui partid politic, (PNL n.r.)cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:

– luare de mită (3 fapte),

– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a fost prezentat ,astazi, Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecatorii au dispus, insa, masura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Masura este executorie si a fost pusa deja in aplicare, dupa 24 de ore petrecute in arrest preventiv.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 26 octombrie 2016, față de inculpatul

 COMAN CLAUDIU, la data faptelor consilier județean, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:

– complicitate la luare de mită,

– instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Totodată, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

CIRICĂ CRISTIAN EMIL, la data faptei director al Direcţiei investiţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

ISPAS RADU PETRU, la data faptei  administrator public al județului Brașov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

POPESCU AURELIA, la data faptei director economic executiv în cadrul Consiliului Județean Brașov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

 

IOSIF RĂZVAN, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

  • În contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al filialei județene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani şi alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenţiei Judeţene de Dezvoltare Durabilă, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziţii sigur eligibile pe lista de candidaţi pentru Consiliul Județean Braşov.
  • “Una dintre cele trei persoane este și inculpatul Coman Claudiu care, la acea vreme, era şef de campanie electorală şi consilier județean. În această calitate, inculpatul Coman Claudiu a primit de la una dintre viitoarele candidate la funcția de consilier județean, în biroul său din cadrul CJ Brașov, suma de 50.000 lei.

    Banii respectivi au fost predați casieriei partidului, fără documente, fiind utilizaţi pentru materiale electorale, consecinţa fiind alegerea celor trei persoane în funcţia de consilier judeţean.”, se mai arata in comunicatul procurorilor.

     

  • În aceleași circumstanțe, în perioada 2012-2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, cu încălcarea prevederilor legale și la cererea inculpatului Coman Claudiu, a dat dispoziţii pentru întocmirea formală a cinci referate pe care ulterior le-a aprobat. Referatele respective au fost semnate în prealabil și de suspecții Cirică Cristian Emil, Popescu Aurelia și Ispas Radu Petru.
  • Prin intermediul acestor documente, inculpatul a justificat trei dispoziţii pe care le-a dat ulterior și iniţierea și adoptarea unor hotărâri pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului.

    Prin aceste demersuri, sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii, a fost aprobată suma de 675.000 lei.

    În continuare, având acceptul şi promisiunea președintelui Consiliului Județean Brașov că va aloca banii respectivi, dar și pentru a realiza o aparenţă de legalitate, inculpatul Coman Claudiu și-a folosit influenţa ce decurgea din calitățile menționate mai sus și a cerut unui număr de 15 primari din judeţ (de aceeași orientare politică) să formuleze cereri prin care să solicite alocarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru achiziţia de softuri educaționale, lucru pe care aceștia din urmă l-au și făcut.

    După formularea acestor cereri, între societatea administrată în fapt de suspectul Iosif Razvan și primăriile respective sau direct cu şcolile din aceste localităţi, au fost încheiate contracte pentru furnizarea de cursuri, în speţă tutoriale Windows, Word, Excel, Power Point, navigare internet, sub forma unor pachete cu CD-uri, a căror valoare a totalizat suma de 675.000 de lei.

    În unele cazuri au fost încheiate contracte fără ca unităţile de învăţământ sau primările să deţină calculatoare şi, în plus, softurile vândute nu erau licenţiate sau avizate de Ministerul Educaţiei ca fiind corespunzătoare programei de învăţământ pentru ciclul gimnazial.

    Ulterior, societatea furnizoare a softurilor, după scăderea cheltuielilor făcute (aproximativ 10.000 lei pentru fiecare contract, plus diverse comisioane), a retras restul de bani în numerar, în mai multe tranşe.

    Banii au fost apoi remişi inculpatului Coman Claudiu din care acesta a folosit suma de 86.000 de lei pentru a-şi asigura locul pe o poziţie sigur eligibilă pe lista candidaţilor pentru Consiliul Județean Braşov.

    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Coman Claudiu, trebuie să respecte următoarele obligații:

    – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

    – să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală și organul de poliție desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinței,

    – să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat,

    – să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov,

    – să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar,

    – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

     

    Inculpatului Coman Claudiu i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

     In sedinta de plen de astazi a Consiliului Judetean Brasov, inculpatul Claudiu Coman, professor universitar doctor, sef de catedra la Facultatea de Sociologie a Universitatii “Transilvania” Brasov si consilier judetean PNL si-a dat demisia din Consiliul Judetean, din toate functiile detinute in asociatii si consilii de administratie ca urmare a dobandirii acestei calitati si din functiile detinute la nivelul organizatiei judetene a PNL Brasov.

     


    Tag-uri: Serviciul Teritorial, Consiliului Județean, Inculpatul Căncescu, Aristotel Adrian, Tribunalului Brașov, Căncescu Aristotel, Dezvoltare Durabilă, Consiliul Județean, Cirică Cristian, Popescu Aurelia, Ispas Radu, Iosif Razvan, Ministerul Educa, Direcția Națională, Direcției Naționale, Inculpatului Coman, Claudiu Coman, Consiliul Judetean, Coman Claudiu, Power Point, Structura Centrală, Consiliului Judetean
    În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, arestat la domiciliu dupa o noapte in arest preventiv.




    SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
    Cele mai distribuite articole similare

    Libertatea

    RTV

    B1

    Ziare.com

    Unica

    Capital

    Fanatik

    Alte articole EVZ pe aceeasi tema

    spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





    Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
    • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
    • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
    Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
    Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

    LASA UN COMENTARIU

    Caractere ramase: 1000

    NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

    CITEŞTE Şi
    Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


    Sex: M / F




    Ma abonez la newsletter
    Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
    * Toate campurile formularului sunt obligatorii