Elena Udrea, după ce şeful ANI a fost reţinut: Ţinta finală este schimbarea majorităţii parlamentare şi înlocuirea Executivului

Elena Udrea, după ce şeful ANI a fost reţinut: Ţinta finală este schimbarea majorităţii parlamentare şi înlocuirea Executivului

Elena Udrea revine cu un nou mesaj pe Facebook, după ce şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul ANRP. Fostul preşedinte PMP a precizat de nenumărate ori că i-a spus fostului preşedinte, Traian Băsescu, despre neregulile de la instituţie. Udrea consideră că "reţinerea lui Georgescu şi înaintarea unei cereri de arestare pentru „abuz în serviciu” reprezintă o forţare uriaşă".

"Aşa cum Elena Udrea a spus încă din 2010, la ANRP au fost foarte multe nereguli. Deci, nu ar fi deloc surprinzător ca acuzaţiile la adresa lui Horia Georgescu să fie adevărate.

Pe de altă parte, reţinerea lui Georgescu şi înaintarea unei cereri de arestare pentru „abuz în serviciu” reprezintă o forţare uriaşă.

În fapt, avem de-a face cu un plan foarte bine ticluit de binomul Coldea – Koveşi prin care se încearcă decapitarea tuturor instituţiilor importante din România şi punerea pe poziţii a unor oameni perfect controlabili. A început cu DIICOT-ul, a continuat cu SRI-ul şi acum avem cazul ANI. Urmează Senatul – cu dosare, dacă nu se reuşeşte prin aritmetică parlamentară. Nu ar fi de mirare, să vină rândul şi şefului Camerei Deputaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ţinta finală este schimbarea majorităţii parlamentare şi înlocuirea Executivului, Puterea aparentă urmând să fie exercitată de binomul Iohannis – PNL, controlat şi el de CoKo. De aceea, liderii PNL par în acest moment intangibili.

PS. Ca să nu fie comentarii într-o anumită parte a presei, facem precizare că Udrea nu îl cunoaşte foarte bine pe Horia Georgescu, singurele momente în care s-au întâlnit au fost evenimente oficiale", a transmis Elena Udrea prin intermediul echipei de comunicare.