Elena Udrea: Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, devoalează protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte

Elena Udrea: Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, devoalează protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte

Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, demonstrează protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea pe Facebook.

"Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, prin care l-a exonerat şi mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă. Practic, aceştia sunt imuni pentru că este nevoie de ei în vederea schimbării majorităţii parlamentare. Am putea fi de acord cu declaraţia doamnei Kovesi că denunţurile nu erau suficiente dacă nu exista o fractură logică evidentă şi pentru un copil de clasa întâi: pe baza denunţurilor făcute în care se aminteşte de Vasile Blaga şi alţi lideri PNL, în cazurile lui Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu s-a dispus arestul la domiciliu în dosarul Microsoft. Semn că procurorii au crezut în veridicitatea declaraţiilor şi au probe în acest sens. Mai ales că Dorin Cocoş a prezentat conturi şi facturi concrete în sprijinul spuselor sale", susține echipa de comunicare a Elenei Udrea.

Ea mai susține că se luptă cu 2 instituții: Laura Codruţa Koveşi şi Florian Coldea.

"Mai mult decât atât, în cazul Elenei Udrea, s-au luat decizii impuse de conducerea DNA chiar dacă existau doar denunţuri apărute din senin şi doar pe ultima sută de metri a anchetei. Deci, argumentul doamnei Koveşi nu stă în picioare. Ca să fie foarte clar, Elena Udrea nu se bate şi nu atacă instituţiile statului: SRI, DNA sau Înalta Curte. Din contră, procurorii şi judecătorii sunt oameni în care fostul ministru are încredere că vor proceda şi acţiona corect. Singura observaţie este că poate ar fi nevoie de ceva mai mult curaj în aplicarea legii. Lupta Elenei Udrea este cu şefii a două instituţii: Laura Codruţa Koveşi şi Florian Coldea, care exercită puterea în România de o manieră ocultă",a  mai susținut echipa de comunicare a Elenei Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Elena Udrea nu este şi nu va fi vreodată o victimă. Cine încearcă să o prezinte ca pe un om înfrânt greşeşte amarnic. Ea este însă o ţintă evidentă şi evoluţiile din dosarele sale (inclusiv informaţiile apărute ieri în presă) dovedesc cu vârf şi îndesat acest lucru", a încheiat fostul ministru.