Elena Udrea: "Nu mai bine mă ardeţi pe rug?"

Autor: | | 16 Comentarii | 316 Vizualizari

Elena Udrea a scris pe Facebook că, din câte se pare, nu există infractor mai mare în România, dacă împotriva sa au fost formulate de procurori opt cereri de arestare preventivă și urmărire penală în două săptămâni.

"Opt cereri de arestare preventivă și urmărire penală în două săptămâni formulate de procurori îimpotriva mea, dintre care trei în numai două ore! Nu există, se pare, un infractor mai mare în România! Totul este făcut pe repede înainte. Zeci de acuzații total nefondate. Numai denunțurile frauduloase ale unor persoane suspectate de fapte ilegale. Toţi cei implicati, chiar dacă fac presiuni dovedite asupra martorilor, sunt liberi. Arestaţi, doar cei care nu au fost de acord să formuleze acuzaţii la adresa mea! Nu mai bine mă ard pe rug decât să mai jucăm acest teatru absurd?", a scris Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea a fost audiată, astăzi, la DNA în dosarul Gala Bute. Politicianul s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 8.30.

Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noile cereri de avizare a urmăririi penale şi arestare preventivă, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi