Elevii olimpici care iau premii vor primi mai mulţi bani

Elevii olimpici care iau premii vor primi mai mulţi bani

Guvernul a decis să mărească sumele pe care le acordă ca premiere elevilor care obţin medalii la olimpiade şi concursurile şcolare.

 De asemenea, vor creşte şi stimulentele financiare pentru unităţile şcolare de unde provin aceşti elevi, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Cioloş, Liviu Iolu. „Printr-o hotărâre a Guvernului se acordă premii mai mari pentru stimularea performanţei şcolare înalte. Aşadar, elevii din învăţământul preuniversitar care obţin premii şi distincţii la competiţiile şcolare, precum şi unităţile şcolare de provenienţă ale elevilor vor beneficia din acest an de stimulente financiare mai mari pentru performanţele lor. Astfel, pentru performanţele obţinute la etapa naţională se majorează cu aproximativ 25% premiile individuale şi cu aproximativ 50% premiile pe echipe. Măsurile aprobate vizează recunoaşterea şi stimularea înal tei performanţe obţinute de elevi în cadrul diferitelor competiţii şi se înscriu pe linia programelor Ministerului Educaţiei”, a spus Liviu Iolu. „La etapa naţională, de exemplu, premiul I va fi de 150 de lei, premiul al II-lea - 115 lei. La etapa internaţională, categoria I desfăşurată la nivel mondial, medalia de aur, cu punctaj absolut, se premiază cu 12.550 de lei”, a afirmat Iolu.