Ce ELICOPTER se face la Brașov pentru ARMATA română

Ce ELICOPTER se face la Brașov pentru ARMATA română

După semnarea acordului de cooperare exclusivă dintre IAR şi Airbus Helicopters, la Brașov sunt modernizate mai multe modele de elicopter pentru forţele aeriene din Franţa ori din Marea Britanie, dar şi elicoptere ale SMURD şi ale Ministerului de Interne. Noul joint-venture exportă deja 75% din produse.

Serge Durant, directorul general al Airbus România, a declarat pentru RRA: "Avem un acord exclusiv foarte important cu partenerul nostru IAR. Suntem parteneri de peste 40 de ani şi am semnat recent, pentru o perioadă de exclusivitate de încă 5 ani. Obiectivul comun este foarte important, noi vom construi noul elicopter H215 şi îl vom preda colegilor de la IAR pentru ca aceştia să-l modifice conform indicaţiilor primite de la Ministerul Apărării. Noi dorim să continuăm acest parteneriat, numai împreună putem fi puternici."

Noua hală de producţie a modelului H 215 este aproape gata, iar în momentul în care se vor înregistra 16 cereri pentru producţia noului aparat de zbor va începe şi construcţia efectivă a aeronavelor.

Odată cu începerea producţiei, vor fi create peste 350 de noi locuri de muncă, iar la bugetul local vor ajunge, din taxe, peste 3 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News