Enigmele se adancesc. Pe unde a trecut, cu adevarat, coloana vicepremierului Oprea?

Sursă: Captură TVR
Autor: | | 3 Comentarii | 7121 Vizualizari

Televiziunile se întrec în a furniza imagini cu traseul pe care a circulat coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Dupa Realitatea TV, televiziunea publică vine la rândul ei cu mai multe imagini înregistrate de o cameră de supraveghere, pe Bulevardul Uranus. De data aceasta, se pune la îndoială informaţia furnizată de Poliţia Capitalei.

Surse citate de TVR susţin că în seara de 20 octombrie, când a murit poliţistul Bogdan Gigina, pe Bulevardul Uranus au circulat trei coloane oficiale, inclusiv cea a vicepremierului Gabriel Oprea. Televiziunea publică susţine, însă, că imaginile obţinute de reporterii TVR indică altceva. Astfel, potrivit imaginilor, pe Bulevardul Uranus, în intervalul 18-19, sunt remarcate două coloane oficiale, iar fiecare dintre ele are în componenţă 6-7 maşini. Potrivit TVR, din informaţiile furnizate de autorităţi, pe aici ar fi trebuit să treacă şi coloana vicepremierului Gabriel Oprea, formată însă din numai două maşini.

Poliţia Capitalei susţine că traseul urmat de Gabriel Oprea a început în cartierul Băneasa. A continuat pe ruta Piaţa Presei Libere, Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle - Piaţa Victoriei - Bulevardul Uranus şi strada Ştirbei Vodă. Una dintre coloanele oficiale a trecut prin dreptul unei camere de supraveghere de pe bulevardul Uranus, la ora 18.13. A doua, la ora 18.49. Surse citate de TVR spun că vicepremierul Gabriel Oprea nu s-ar fi aflat în maşinile din cele două coloane.

Sâmbătă, postul Realitatea TV a difuzat mai multe imagini înregistrate cu o cameră de supraveghere, în care susţine că a fost filmat momentul în care a trecut coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Ulterior, surse din Ministerul de Interne au venit cu o precizare importantă: Coloana oficială care apare pe imaginile difuzate la tv este coloana cu care se deplasa, în aceeași seară, președintele Klaus Iohannis. Citiţi mai multe aici: Primele imagini cu coloana oficială a vicepremierului Oprea, difuzate de Realitatea Tv: motociclistul se afla în spatele coloanei de mașini! De fapt, coloana era a președintelui Iohannis!

Un noian de informaţii, unele contradictorii, pe care doar ancheta procurorilor le poate ordona şi să dea un verdict final.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...