Epidemia Ebola se extinde: Un al doilea medic american a fost infectat în Africa

Epidemia Ebola se extinde: Un al doilea medic american a fost infectat în Africa

Organizaţia caritabilă creştină SIM a anunţat marţi că un al doilea misionar medical al său, un medic american, a fost testat pozitiv cu virusul Ebola în Liberia, informează AFP.

Medicul american, al cărui nume nu a fost dezvăluit, nu lucra cu bolnavi de Ebola care sunt în carantină, ci cu pacienţi cărora le acorda consultaţii ginecologice la spitalul finanţat de SIM USA în Monrovia, a precizat organizaţia caritabilă într-un comunicat.

''Nu se ştie încă cum a contractat virusul. Medicul s-a izolat el însuşi imediat, se simte bine şi are un moral bun'', a precizat organizaţia.

''M-a întristat profund după ce-am aflat că un alt medic misionar al nostru a contractat Ebola'', a declarat preşedintele SIM USA, Bruce Johnson.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul Kent Brantly, care lucra pentru o altă asociaţie caritabilă americană, Samaritan's Purse, a fost repatriat în SUA pentru a fi tratat. El s-a însănătoşit şi a ieşit din spital în august.

Epidemia de Ebola a făcut peste 1.550 de morţi de la începutul anului, în principal din Liberia, Sierra Leone şi Guineea.