Epilepticii rămân fără medicamente. Se retrag de pe piață!

Epilepticii rămân fără medicamente. Se retrag de pe piață!

Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare a semnalat ieri retragerea de pe piaţa din România a mai multor medicamente antiepileptice, ca urmare a nivelului ridicat al taxei clawback.

Mai mulți pacienți, membri în Asociație, sunt în pericol, a declarat Adela Chirică pentru EVZ. „Am aflat de la farmacii că medicamentele Topamax și Orfiril se retrag de pe piața din România. Aceste medicamente mai pot fi găsite doar până când se epuizează stocul din depozite. „Am verificat la ambii producători care ne-au spus, oficial, că se retrag doar din România, din cauza taxei clawback. Astfel că rămân descoperiți și suferinzii de Dravet.În România sunt 500.000 de epileptici, din care declarați doar 200.000, restul ascunzând boala de teama discriminării”, a precizat sursa citată.

Savu: „Nu ne-a anunțat nimeni!”

Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, dr. Marius Savu, a declarat pentru EVZ: „E greu de crezut că se retrag din cauza taxei de clawback, pentru că, din câte știu eu, această taxă este constantă de trei trimestre și e de aproximativ 20% din vânzări. Producătorul are obligația să ne anunțe cu șase luni înainte de a retrage un medicament de pe piața românească, pentru a avea timp să găsim soluții. Nu ne-a anunțat nimeni!”.

Ne puteți urmări și pe Google News