Editura Evenimentul si Capital

Erdogan se zborşeşte din nou: UE să-şi rezolve întâi problemele sale cu imigranţii, apoi să impună condiţii Turciei

Recep Tayyip Erdogan
Autor: | | 6 Comentarii | 1653 Vizualizari

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a atras atenţia vineri Uniunii Europene să-şi rezolve întâi problemele sale cu imigranţii, apoi să impună condiţii Turciei, pe fondul încercării de finalizare a acordului UE-Turcia, acuzând că UE se află pe un "câmp minat" prin susţinerea grupărilor teroriste.

"În timp ce Turcia găzduieşte trei milioane (de imigranţi), cei care nu sunt în stare să găsească loc suficient pentru o mână de refugiaţi, cei care ţin în mijlocul Europei acei inocenţi în condiţii ruşinoase, ar trebui să se uite mai întâi la problemele lor", a declarat Erdogan într-un discurs televizat, potrivit agenţiei Mediafax.

El a acuzat unele ţări de susţinere directă sau indirectă a grupărilor teroriste, referindu-se la mişcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) care a comis mai multe atacuri teroriste în ţară. Gruparea kurdă TAK, desprinsă din PKK, a revendicat joi atacul sinucigaş de duminică din Ankara soldat cu 37 de morţi.

Erdogan a explicat că ofensiva amplă lansată de guvernul turc în sud-estul ţării împotriva militanţilor kurzi, criticată de liderii europeni, este justificată şi legitimă.

"Lupta noastră împotriva terorismului este bine calculată şi legitimă ... Toate organizaţiile teroriste active în regiune şi în Turcia s-au coalizat împotriva Turciei. Multe state, în principal statele occidentale, nu au o poziţie fermă împotriva acestor grupări", a acuzat Erdogan.

Liderul turc a criticat autorităţile belgiene pentru că au permis instalarea unui cort al manifestanţilor prokurzi în faţa clădirii UE din Bruxelles, unde se desfăşoară summitul UE-Turcia în vederea finalizării acordului de gestionare a crizei migraţiei.

Erdogan a avertizat, de asemenea, că militanţii kurzi ar putea efectua atacuri şi în Europa.

"Nu există niciun motiv pentru care bomba ce a explodat în Ankara nu ar fi putut exploda în Bruxelles sau în orice alt oraş european", a subliniat liderul turc, adăugând că "şerpii cu care dormi pot să te muşte oricând", referindu-se la militanţii kurzi care au revendicat ultimele două atacuri din Ankara, soldate cu 66 de morţi.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro