EROII refugiaţilor. Ţările care au primit MILIOANE de sirieni şi le-au oferit cazare, mâncare şi bani

EROII refugiaţilor. Ţările care au primit MILIOANE de sirieni şi le-au oferit cazare, mâncare şi bani

Turcia, Liban şi Iordania au primit aproximativ 3,7 milioane de sirieni care au fugit din cauza războiului. Dar cu ce consecinţe? Publicaţia franceză LePoint scrie că dezbaterea care agită Europa în momentul actual, privind necesitatea impunerii cotelor de refugiaţi pentru fiecare ţară din UE, trebuie să abordeze cazul celor trei state membre UE, cele mai generoase în materie de primire a sirienilor.

Turcia: cel puţin două milioane de refugiaţi

Turcia este cea mai generoasă ţară. Bazându-se pe căderea rapidă a lui Bachar Al-Assad, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a deschis, începând cu 2011,  în totalitate frontierele ţării pentru sirienii care fugeau întâi de bombardamentele armatei, apoi de acţiunile grupării teroriste Statul Islamic.

Sirienii nu au avut statutul de refugiaţi, ci de invitaţi. Acceptând să se supună acestui statutu temporar, sirienilor li se acorda o carte de rezidenţă care le garanta accesul la un număr de servicii sociale de care beneficiau cetăţenii turci: sănătate, educaţie, etc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citeşte şi: PULSUL PLANETEI. Cu baza din Siria, Rusia înconjoară strategic Turcia, aflată între alegeri, terorism și refugiați

Pentru a îşi primii invitaţii, Ankara nu s-a zgârcit şi a construit 25 de tabere, în special în estul ţării, cheltuind aproximativ 5,5 miliarde de dolari.

Asta în condiţiile în care doar 15% din refugiaţii sirieni din Turcia, adică 265.000 de persoane locuiesc în aceste tabere, ceilalţi stau în alte oraşe mari din sudul ţării, dar şi în Istanbul, care are nu mai puţin de 350.000 de sirieni.

Lăsând la o parte capacitatea limitată a taberelor, majoritatea sirienilor preferă să ducă o viaţă normală în afara acestor aşezăminte.

Chiar dacă este populaţia străină este o prezenţă de durată, faptul că aceştia constituie o forţă de muncă ieftină a devenit un factor de tensiune care continuă să crească între sirieni şi populaţia locală, provocând mai multe incidente.

După părerea experţilor, populaţia siriană nu are nicio intenţie de a se întoarce în Siria, lucru caer constituie o adevărată bombă cu ceas, mai ales în vederea unei deccelerări economice în Turcia.

Liban: cel puţin 1,1 milion de refugiaţi

Libanul a primit echivalentul a jumătate din populaţie în refugiaţi sirieni, fiind cea mai ridicată cotă din lume.

Obişnuit cu experienţa palestiniană, Libanul înseamnă acasă pentru 400.000 de refugiaţi palestinieni, care nu au nicio intenţie de a pleca- Beirutul nu a vrut să construiască tabere pentru refugiaţi, care locuiesc în aşezăminte rudimentare de-a lungul ţării.

Citeşte şi: Oficial guvernamental din LIBAN: “DOI din 100 de refugiaţii sirieni sunt TERORIŞTI ai Statului Islamic”. ISIS recrutează BOMBE UMANE din şcoli şi din TABERELE DE REFUGIAŢI

În septembrie 2014, Liban anunţa deschiderea a două tabere care să cazeze câte 10.000 de persoane fiecare.  Dacă nu au statutul de refugiaţi, sirienii beneficiază de marea majoritate a serviciilor sociale de bază din partea instituţiilor publice.

Iordania: cel puţin 629.000 de refugiaţi

Sunt 1,4 milioane de refugiaţi, adică 20% din populaţia totală de 6,5 milioane de locuitori, potrivit Regatului Haşemit. 629.000 de refugiaţi au fost înregistraţi, conform Înaltului Comisariat pentru refugiaţi. Pentru a face faţă afluxului fără precedent, ONU a construit două tabere vaste în nordul ţării. Prima tabără, deshcisă în iulie 2012, a adunat 80.000 de refugiaţi. A doua doar 22.000, în condiţiile în care are o capacitate de 50.000 de persoane.

Fiecare refugiat a primit un ajutor lunar pentru alimente în valoare de 28 de dolari, distribuit sub forma unei cartele electronice care se reîncarcă în fiecare lună.

Citeşte şi: ŢARA ei a fost SUFOCATĂ de 1,4 MILIOANE DE REFUGIAŢI. Acum face un apel disperat la Merkel. REGINA Iordaniei strigă DEZNĂDĂJDUITĂ: Nu închideţi uşa refugiaţilor din frică | VIDEO

Dacă familiile care au strâns ceva bani au posibilitatea de a ajunge în Europa, cele mai sărace sunt condamnate să se întoarcă în ţările lor odată cu banii s-au terminat, mai scrie publicaţia.