Este absolut REVOLTĂTOR. Cu cât sunt mai scumpe medicamentele în România faţă de celelalte ţări din UE

Este absolut REVOLTĂTOR. Cu cât sunt mai scumpe medicamentele în România faţă de celelalte ţări din UE

Premierul Victor Ponta a atras azi atenţia în şedinţa de Guvern că medicamentele din România sunt cu 25% mai scumpe ca în celelalte ţări din Uniunea Europeană

„Domnule ministru Bănicioiu, vă rog să explicați că suntem în Uniunea Europeană și că românii au dreptul să plătească medicamentele la prețurile care sunt accesibile și pentru alți cetățeni europeni — bulgari, maghiari, germani, ce or fi ei—, nu cu 25% în plus. Știu că producătorii sunt supărați și de-asta din 2009 până astăzi nu am făcut ce trebuia, dar trebuia să facem mai demult. Deci, vă rog să explicați că nu facem altceva decât să dăm drepturile românilor de a plăti medicamentele la prețurile din Uniunea Europeană„, a declarat premierul.

Bănicioiu a precizat că alinierea prețurilor la medicamente cu prețurile din UE va conduce la economii substanțiale pentru bugetul Ministerului Sănătății, bani care "se vor regăsi tot în medicamente și în tratamente inovative pentru pacienți".

 

Ne puteți urmări și pe Google News