Eugen Tomac: „I-am solicitat lui Valeriu Zgonea să introducă pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri dezbaterea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă”

Eugen Tomac: „I-am solicitat  lui Valeriu Zgonea să introducă pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri dezbaterea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă”

Deputatul PMP Eugen Tomac a solicitat azi, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să introducă pe ordinea de zi a şedintei în plen de miercuri, 19 noiembrie 2014, dezbaterea propunerii legislative nr. 107/03.03.2014 privind votul prin corespondenţă.

„Este un proiect de lege elaborat profesionist, care prezintă argumente solide privind oportunitatea adoptării unei astfel de Legi, precum şi procedura implementării acesteia. Dezastrul generat de insuficienţa secţiilor de votare la cele două scrutine din cadrul acestor alegeri prezidenţiale a demonstrat, o dată în plus, necesitatea adoptării votului prin corespondenţă, care funcţionează deja cu succes în mai multe state ale Uniunii Europene”, a declarat Eugen Tomac.

Deputatul Colegiul 2 Diaspora a declarat că „adoptarea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă ar transmite un semnal clar tuturor românilor din străinătate că aleşii statului român au înţeles greşeala, şi-o asumă şi acţionează ferm spre rezolvarea acesteia”.

Eugen Tomac a transmis, în acest sens, liderilor celor 7 grupuri parlamentare – PSD, PDL, PNL, UDMR, PC-PLR, PP-DD, grupul minorităţilor naţionale – o solicitare de a susţine proiectul de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Ne puteți urmări și pe Google News