Europa de Est dependentă de fumat şi alcool

Europa de Est dependentă de fumat şi alcool

Un studiu realizat la Universitatea din Adelaide, Australia, arată că locuitorii Europei de Est ar fi cei mai mari fumători şi băutori din lume. Cea mai răspândită dependenţă de pe Pământ este fumatul, 22,5% din adulţii din lume fiind fumători.

Studiului desfăşurat de cercetătoarea Linda Gowing, a analizat numeroase date, îndeosebi cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Oficiului Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi criminalităţii. Dintre cei 22,5% fumători de pe glob, bărbaţii dependenţi sunt 32%, iar femeile, 7%, informează Agerpres.

Circa 43% din locuitorii planetei consumă alcool şi practic 5% dintre aceştia sunt alcoolici. Cei mai mari consumatori de alcool sunt europenii din est, urmaţi de cei din nordul continentului. Cel mai puţin beau locuitorii Asiei de Est şi Africii.

În ceea ce priveşte consumul de droguri ilegale (în majoritatea ţărilor), oamenii preferă canabisul.

Ne puteți urmări și pe Google News