Europa sub asediu, asaltată de ameninţări şi inundată cu sânge, are nevoie de leadership de criză | PULSUL PLANETEI

Europa este asaltată de ameninţări majore la toate frontierele sale.

 Rusia şi revizionismul său, revanşismul şi politicile de izolare a Europei de SUA, de scindare a Europei în interior şi trimitere în irelevanţă a UE, sunt dublate de ameninţări militare directe, pronunţate de către oficialii ruşi în Marele Nord - zona arctică, cu Norvegia, Suedia şi Finlanda vizate - în Est - de la Baltici la România şi Bulgaria - în Sud - prin ingerinţa în Orientul Mijlociu şi dorinţa de a lansa noi baze în Mediterana. Dar şi în restul Europei şi a spaţiului euroatlantic prin zborurile bombardierelor strategice peste Marea Mânecii sau chiar Coasta de Vest americană până-n California, sau prin plimbările submarinelor nucleare în Atlantic, până-n America de Sud. O Rusie stăpână a războiului informaţional, care foloseşte orice ocazie pentru a se insinua ca indispensabilă la masa de negocieri, încercând să-şi marcheze câştiguri şi zona de influenţă exclusivă la frontierele UE şi NATO.

Apoi urmează în cascadă ameninţarea valurilor de imigranţi, terorismul intern şi extern, separatismele şi extremismele de toate felurile, tot mai prezente şi reprezentate în prim planul vieţii politice, islamofobia, antisemitism, xenofobia, naţionalisme şi izolaţionisme, ieşiri din UE sau separatisme la nivel naţional. O afluenţă de ameninţări tot mai dese, în cascadă, tot mai acute, mai profunde ca şi cauze, nesoluţionate în timp, acoperite cu preşul de guverne naţionale succesive, mai puternice ca impact şi pe care nu le poţi aborda simplist sau birocratic.

M-am uitat cu atenţie la reuniunea Consiliului Justiţie Afaceri Interne de săptămâna trecută, convocată de urgenţă de preşedinţia olandeză la cererea Belgiei. O reuniune în care s-a dat semnalul de solidaritate şi aspiraţia de soluţionare a 10 teme majore de cooperare întărită, sub dezideratul comisarului din domeniu care vorbeşte despre o Uniune a Securităţii. Dincolo de utopia de a considera un asemenea deziderat posibil, el excedând Tratatul de la Lisabona şi fiind sancţionat chiar de reprezentanţii francezi, dacă e să ne uităm la propuneri, toate sunt măsuri de urgenţă, menite să calmeze spiritele şi să redea încrederea cetăţenilor, să crească imaginea, dar nici una de profunzime. Nu mai spunem că vorbim doar despre deziderate politice şi programatice, ale căror componentă practică urmează a fi stabilită la nivel de experţi, acolo unde limitele aplicării unor asemenea deziderate se vor vădi clar.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

E frumos să-ţi propui urmărirea reţelelor de terorism din Europa, să urmăreşti cetăţenii care călătoresc în teatrele de luptă teroristă, să controlezi traficul de arme şi explozibili. Însă măsurile instituţionale şi formale nu vor ajuta. Întrebările reale pe această dimensiune sunt cum urmăreşti reţelele teroriste sau cooperezi pe linia informaţiilor cu statele vecine, în primul rând Turcia, când UE a reuşit la limită şi după presiuni majore asupra Ciprului să obţină acordul pentru semnarea tratatului UE Turcia pentru migranţi de care Europa avea nevoie? Sunt elemente de structură greşite la nivel european, precum primirea Ciprului în UE până la integrare şi blocarea concomitentă a referendumului sub egidă ONU de reunificare a insulei cu votul părţii greceşti, care era sigură de intrarea în UE. În materie de trafic de armament, e inacceptabil acest tranzit, trebuie identificat de unde provin armele de asalt automate şi explozibilii de la Paris şi Bruxelles, pentru a vedea din ce teatru de operaţiuni şi peste ce frontieră Schengen s-a făcut tranzitul (asta în timp ce România stă la uşa spaţiului Schengen).

În schimb nu au fost abordate temele reale de profunzime ale problematicii: integrarea generaţiei a doua şi a treia de resortisanţi proveniţi din decolonizare, zonele şi enclavele de infracţionalitate şi radicalizare din statele occidentale – Franţa şi Belgia cu precădere – incapacitatea de de-radicalizare şi integrare socială a acestor grupuri în statele fondatoare ale UE. Mă aşteptam ca discuţia din JAI să vizeze exact rapoartele consistente ale statelor vizate şi solicitarea imperativă a partenerilor europeni de măsuri exact pe acest domeniu în statele vizate.

Toate duc până la urmă la leadership. Atât la nivelul instituţiilor europene, cât şi al statelor europene. Am văzut-o pe doamna Mogherini izbucnind în plâns şi întrerupând declaraţiile lângă ministrul de externe iordanian. Cu tot respectul pentru o doamnă şi pentru eventualele traume personale create de atac, dar o asemenea imagine a responsabilului european de Politică externă, Securitate şi Apărare nu dă încredere cetăţenilor că sunt apăraţi. Iar la nivelul statelor, vedem formalism şi lipsă de acţiune, un leadership de pace şi birocratizat, incapabil să gestioneze crize succesive, suprapuse şi interdependente, cu afecte majore şi victime multiple. Leadership-ul european şi naţional trebuie să se adapteze la noua realitate şi trebuie întărit cu expertiză şi schimbat cu un leadership de criză, pregătit să reacţioneze adecvat în conflicte şi chiar posibile războaie de falie în vecinătate.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.