SEBASTIAN BODU

Sebastian Bodu - PDLCV

Date personale:

  • Data şi locul naşterii: 07.12.1970, Constanţa
  • Stare civilă: necasătorit

Activitatea în Parlamentul European aici

Studii:

  • 2002-2004 - Master of Business Administration la Kennesaw State University, Georgia, USA prin Institutul de Administraţie Publică şi Afaceri Bucureşti
  • 1999-2002 - Doctor în ştiinţe (Drept comercial) la Academia de Studii Economice, Bucureşti, Facultatea de Contabilitate, Catedra de Drept
  • 1992-1996 - Licenţiat în drept la Universitatea din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Juridice

Activitate profesională:

  • 2007 - prezent - Avocat (partener), membru al Baroului Bucureşti la “Danescu, Danescu & Asociatii” SCPA
  • 2005-2007 - Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din Ministerul Finanţelor Publice
  • 2004-2005 - Director, Direcţia Juridică şi Compleanţă la ING Bank România
  • 1998-2004 - Consilier juridic superior la Romanian-American Enterprise Fund, New York, USA
  • 1997-1998 - Consultant la Carana Corporation, USA
  • 1996-1997 - Consultant Financial Markets International, Maryland, USA


Activitate politică:

  • 2002 - prezent - membru PD (care a devenit PDL)

Prezentare

La începutul lunii aprilie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dat undă verde procurorilor pentru urmărirea penală a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), PDL-istul Sebastian Bodu. În prezent, eurodeputat şi candidat pentru un nou mandat în Parlamentul European, Bodu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în urma unei plângeri depuse de Paul Coman, lider sindical al angajaţilor din ANAF. Coman susţine că Bodu s-ar fi folosit abuziv de prerogativele funcţiei avute pentru a-l detaşa din postul de consilier clasa 1, pe care îl ocupa în cadrul Agenţiei, într-o funcţie la Administraţi Finanţelor Publice a sectorului 1.

Sebastian Bodu este obişnuit cu campanile electorale întrucât în vara lui 2008 a vrut  să îi ia locul lui Marian Vanghelie la Primăria sectorului 5. A reuşit chiar să intre în turul doi de scrutin, însă primarul “care este” s-a dovedit a fi mai versat.

Provenit din mediul bancar, Sebastian Bodu a fost numit la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu sprijinul PD.

Însă, în ianuarie 2007, a fost demis din fruntea ANAF de către Tăriceanu după ce a atacat o serie de decizii ale Guvernului. El a declarat într-un interviu că ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu a menţinut taxa pentru primă înmatriculare, deşi fusese avertizat în legătură cu poziţia Comisiei Europene. De asemena, el critica introducerea taxei pe viciu şi acuza “lipsa de voinţă” a partenerilor de guvernare ai PD în ceea ce priveşte Agenţia Naţionala de Integritate.