Europarlamentarul Elmar Brok vrea repatrierea imigranţilor români care vin în Germania pentru ajutoarele sociale

Europarlamentarul Elmar Brok vrea repatrierea imigranţilor români care vin în Germania pentru ajutoarele sociale

Eurodeputatul german Elmar Brok, din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), a cancelarului Angela Merkel, a propus, azi, repatrierea imigranților din Europa de Est care sosesc în Germania pentru a scăpa de sărăcie și înregistrarea amprentelor lor pentru a-i împiedica să mai revină.

"Imigranții care vin în Germania ca să acceseze ajutoare de șomaj, ajutoare pentru familii și securitate socială trebuie repatriați în țările de origine. Și trebuie avut în vedere crearea unui registru cu amprentele acestora, pentru a evita noi călătorii", spune Brok, potrivit cotidianului Bild, citat de Agerpres. Brok intervine în acest fel în dezbaterea survenită în rândurile coaliției guvernamentale din Germania, care a solicitat o înăsprire a legilor imigrației, de teama unui val de imigranți din România și Bulgaria. Până acum, astfel de propuneri au fost susținute de Uniunea Social-Creștină din Bavaria (CSU), aliații bavarezi ai cancelarului german, și au provocat primele dispute cu Partidul Social-Democrat (SPD), partener la guvernare în coaliția lui Merkel.

Institutul german pentru Piața Forței de Muncă (IAB) estimează că numărul românilor și bulgarilor din Germania va crește, ajungând la 100.000-180.000 de persoane. În prezent, în Germania trăiesc circa 370.000 de cetățeni români și bulgari.

Ne puteți urmări și pe Google News