PRO TV se încăpăţânează să aducă Eurovision 2016 în România! După refuzul EBU, postul TV măreşte miza. IATĂ PROPUNEREA celei mai urmărite televiziuni din România pentru oficialii europeni

România a fost exclusă de la Eurovision 2016
Autor: | | 33 Comentarii | 3995 Vizualizari

Vinerea trecută, European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – a anunțat că i-a retras Televiziunii Române calitatea de membru, ca urmare a neplăţii unor datorii de peste 10 milioane de euro. Astfel, TVR nu va mai putea participa la Eurovision Song Contest 2016, care va avea loc în luna mai, la Stockholm.

Ulterior, Pro TV şi Ovidiu Anton, cel care trebuia să ne reprezinte la Eurovision, au trimis o scrisoare deschisă către EBU, prin care i-au invitat pe reprezentanţii acestei asociaţii media să-şi reconsidere decizia şi să caute împreună soluţii pentru participarea lui Anton la concursul din Stockholm şi pentru ca Pro TV să poată difuza competiţia cântecului European.

Numai că EBU a anunțat astăzi, pe pagina de Facebook, că nicio televiziune din România nu va transmite Eurovision 2016, iar o ofertă în acest sens făcută de ProTV nu poate fi acceptată, deoarece postul respectiv nu face parte din EBU. Mai mult, pentru că țara noastră nu va avea niciun reprezentant la acest concurs, ”nicio televiziune din România nu va transmite show-ul Eurovision”.

PRO TV se loveşte de un refuz

Răspunsul nu este o noutate. În urmă cu câteva zile, când Alekandras Cesnavicius, şeful ProTV, anunţa că postul a făcut o ofertă la EBU pentru a difuza Eurovision în acest an, recunoştea că forul internaţional i-a refuzat. Motivul invocat fiind acela că televiziunea privată nu este membru EBU. „Chiar daca este un gest de marketing agresiv, apreciez intentia colegilor din ProTV de a sustine un artist Roman valoros si de a sustine Romania. Despre sansa trimiterii lui Ovidiu de catre ProTV... nu cred ca este posibil, pentru ca postul nu este membru E.B.U., iar TVR este inca membru EBU; procedura de excludere va incepe in iunie , DACA nu se intampla nimic", a explicat la momentul respectiv Irina RADU, fostul șef interimar al TVR.

România urma să participe, pe 12 mai, în a doua semifinală a concursului alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia. Finala Eurovision se va desfăşura la Stockholm, Suedia, pe 14 mai. Din cauza datoriilor către EBU, televiziunea publică ar putea pierde și transmisia a două competiții majore: Campionatul European de Fotbal şi Olimpiada de la Rio, din 2016.

PRO TV continuă să lupte

Miercuri, 27 aprilie, PRO TV a trimis o scrisoare deschisă către reprezentanții EBU, însă, până în acest moment, răspunsul oficial întârzie să apară. După încercări repetate de a avea o discuție cu oficialii EBU cu privire la opțiunile pentru a aduce competiția Eurovision tuturor românilor, am fost neplăcut surprinși să descoperim astăzi un mesaj publicat pe pagina de Facebook EBU, în care este menționat că soluția propusă nu poate fi luată în considerare. Abordarea informală aleasă pentru a răspunde unei propuneri oficiale adresate conducerii EBU, pe pagina de Facebook, este inadecvată și considerăm că este important să prezentăm mai multe argumente pentru care participarea lui Ovidiu și a României la Eurovision ar trebui să fie acceptată. “Aș vrea să menționez faptul că ne-am oferit sprijinul pentru a putea obține cele 3 ingrediente cheie de care depinde succesul unui eveniment – desfășurarea propriu-zisă a evenimentului, concurentul și televiziunea care difuzează. Evenimentul se desfăsoară în continuare. Ovidiu este pregătit să participe. Ne-am oferit sprijinul pentru a fi partenerul care se ocupă de partea organizatorică și difuzarea în România. În continuare, ne oferim tot sprijinul pentru a asigura toate ingredientele necesare, pentru noi principalul obiectiv fiind reacceptarea lui Ovidiu și a României în competiție, indiferent de televiziunea care difuzează evenimentul. Credem în continuare că este posibil. Singurul lucru care lipsește este deschiderea către dialog și determinarea de a discuta posibilitățile de a găsi o soluție”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Reamintim că reprezentanții Oragnizației europene a televiziunilor publice au avertizat TVR că, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani, ţara noastră nu poate participa la concursul de la Stockholm. „TVR a fost retras ca membru al EBU din cauza neplății unor datorii ce totalizează 16 milioane de franci elvețieni. TVR nu va putea să participe la ediția 2016 a Eurovision și va pierde accesul la alte drepturi ce aparțin EBU, cum ar fi transmiterea de știri legate de Eurovision dar și transmiterea altor drepturi sportive”, se arată în comunicatul EBU.

Istoria se repetă

TVR se află pentru a doua oară în situație limită. În 2012, sub administrația Lăzescu, problemele au fost similare, iar datoria acumulată se ridica la 15 milioane de franci elveţieni. EBU amenința atunci că lasă TVR fără Campionatul European şi Jocurile Olimpice de la Londra. „Situația s-a rezolvat prin negocieri și eșalonarea datoriilor. E esențial să se continuie plățile, ca un exemplu de bunăvoință. Știu că este foarte complicat, fiindcă TVR nu mai are resurse. TVR nu va putea însă să rezolve singură situația. Nu poate face promisiuni pentru că n-ar putea să le onoreze. În acest moment nu are nicio conducere și nici resurse”, a explicat Alexandru Lăzescu.

Guvernul îngroapă TVR

EBU consideră că statul român este obligat legal să contribuie la plata datoriilor TVR, care datorează peste 10 milioane de euro, cele mai vechi datorii provenind din anii 2011 şi 2012. Ultima plată, în valoare de 250.000 de euro, a fost făcută în luna ianuarie a acestui an, după care TVR a anunţat organizaţia internaţională că nu mai are cum să susţină aceste plăţi. Nu mai puțin de patru înștiințări a primit Guvernul de la EBU, dar Executivul susține că nu poate să intervină.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...