EVADARE ca în filme cu un ROMÂN şi doi MOLDOVENI: Au tăiat barele de la celulă şi au coborît pe frânghii

EVADARE ca în filme cu un ROMÂN şi doi MOLDOVENI: Au tăiat barele de la celulă şi au coborît pe frânghii

Au tăiat barele de la fereastra celulei şi au reuşit să evadeze dintr-un penitenciar din Franţa, folosind câteva frânghii. Nu este o scenă desprinsă din filme, ci povestea a trei deţinuţi, unul din România şi doi din Republica Moldova.

Cei trei au tăiat barele de la fereastra celulei, iar apoi au coborât pe faţada închisorii cu ajutorul unor frânghii. La scurt timp însă, supraveghetorii observat dispariţia lor şi au alertat autorităţile, informează Mediafax.

“Nu ştim cu ce material au reuşit să taie barele, însă au fost în mod evident ajutaţi de cineva din exterior, întrucât am găsit frânghii" în celulă, pentru "o evadare 'în stilul clasic", a declarat pentru BFMTV Jean-Pierre Forget din cadrul sindicatului Ufap-Unsa.

În urma dispariţiei celor trei, repreyentanţii penitenciarului au declarat că vor ridica problema încarcerării a trei persoane împreună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unor surse citate de BFMTV, unul dintre condamnaţi era închis pentru furt calificat şi nu putea fi eliberat înainte de 2018, altul fusese încarcerat pentru escrocherie, iar al treilea făcea obiectul unei cereri de extrădare pentru viol.