Evenimentul zilei TV. Oana Popescu: Există o singură cale, Ianukovici va trebui să-și dea demisia

Evenimentul zilei TV. Oana Popescu: Există o singură cale, Ianukovici va trebui să-și dea demisia

Ediţia de astăzi i-a avut invitaţi pe Oana Popescu, director al Centrului de Studii Internaţionale Globas Focus Center, şi pe Eugen Tomac, preşedintele PMP. În studio va fi şi jurnalistul EVZ Mircea Marian.

CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU A VEDEA EMISIUNEA LIVE DE LA ORA 11:00 Tema emisiunii a fost situaţia extrem de tensionată de la Kiev şi implicaţiile asupra Moldovei şi României. Puteţi adresa întrebări direct pe evz.ro, în secţiunea comentarii a articolului care va prezenta discuţiile din emisiune, pe adresa de email online@evz.ro şi la telefonul 021.202.2000. LIVE TEXT Ucraina se confruntă cu violențe, confruntările dintre polițiști și protestatari ajungând la un bilanț de 77 de morți. Care a fost factorul declanșator la Kiev?

  • Oana Popescu: Nu este vorba numai de politicile UE în legătură cu aderarea Ucrainei, factorul declanșator a fost Vilnius. Dar acum nu mai e vorba numai de integrare în UE, dar Uniunea greșește când crede că va fi la fel de ușor cu Ucraina cum a fost cu România sau alte țări. Ucraina este o țară divizată. Atitudinea UE față de Ucraina a fost greșită.
  • Eugen Tomac: Chiar dacă Ianukovici pleacă, chiar dacă se semnează un acord, pe fond, situația nu se schimbă. De șase secole, Ucraina este strâns legată de Rusia. Influența Rusiei este extrem de mare, acolo se duce această luptă între Est și Vest pentru a se obține o independență față de Kremlin, de aceea nu vedem un emisar din partea Rusiei, pentru că Ianukovici este emisarul perfect al Kremlinului. E o mdoalitate brutală, caracteristică spațiului sovietic, de a încerca prin forță să constrângă populația. Parlamentul român ar trebui să se reunească de urgență și să ceară incetarea violențelor. 

Oana, dacă această situație se rezolvă și se inițiază un dialog, crezi că va fi păstrat status-quo-ul?

  • Oana Popescu: Există o singură cale, Ianukovici va trebui să-și dea demisia, un guvern de uniune națională va organiza alegeri anticipate. Influența UE și SUA va fi de la distanță, nu vor dori și nu vor fi capabili să se implice foarte mult. Ucraina este împărțită în două regiuni majore - est și vest - dar nu cred că se va merge spre o federalizare sau fragmentare, nici nu cred că Rusia sau UE are acest interes.,
  • Mircea Marian: Situația este mult prea complicată ca să vedem o tabără de albi și una de negri, dar ce se întâmplă acolo îi va face pe cei de la UE să aibă altă atitudine față de Republica Moldova și față de Georgia. Așadar, UE, văzând ce se întâmplă în Ucraina, ar putea să își îndrepte privirea și către alte țări unde Rusia ar putea să aibă influențe considerabile. 
  • Eugen Tomac: Vocile pro-rusești din Republica Moldova sunt foarte puternice, dar ce se întâmplă acolo este mult mai complicat decât în Ucraina pentru că la Tiraspol ar putea oricând să intervină armata rusă.

Ce efecte ar putea avea criza aceasta asupra României?

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Oana Popescu: Există consecințe imediate, posibile valuri de refugiați, dar nu cred că asta e marea problemă pentru că nu are loc persecuția în masă a populației, dar e vorba de altceva, la noi ar putea ajunge și băieți răi, nu numai buni.

Ce estimați că se va întâmpla la Kiev în următoarea perioadă? Bruxelles a reacționat bine în această perioada?

  • Armand Goșu (intervenție telefonică): Nimeni nu știe ce se va întâmpla acolo, pot doar să discut scenarii, iau în calcul inclusiv un rîăzboi civil, o situație politică tensionată care să se perpetueze luni și ani de zile, un acord între putere și opoziție care să fie acceptat între liderii informali ai Maidanului. Criza din Ucraina are cauze mult mai adânci decât nesemnarea acordului de asociere de la Vilnius, da UE ar fi putu face mai mulet, dacă acest parteneriat ar fi avut stabilit mai clar cerințele pentru Ucraina, dacă s-ar fi ținut cont de unele sensibilități poate că nu s-ar fi ajuns aici. Înțeleg frustrarea americanilor care au investit mult în Ucraina, iar rezultatee guvernării portocalii nu au fost ncii pe departe pe măsura investițiilor americane, dar SUA e mai conștientă decât UE de importanța geopolitică a Ucrainei. 
  • Eugen Tomac: Lupta aceasta pentru independență se suprapune în mod firesc cu apropierea de Occident, iar societatea este împărțită în două între apropierea de vest și apropierea de Rusia. Ucraina se află acum pe marginea prăpastiei. Cu excepția Poloniei, celelalte țări privesc Kievul prin prisma relației cu Moscova. Ori Occidentul acționează unitar în ceea ce privește Ucraina, ori se va încerca o amânare privind totul prin prisma Rusiei. Să nu uităm că mai la nord se află Belarus, un stat cu care Rusia are relații foarte strânse, se insită pe proiectul euroasiatic în continuare, iar Rusia va încerca să impune pe agenda Kievului acest proiect. În acest moment, Rusia câștigă, face pași importanți în reconstruirea sferei sale de influență.

Cum au fost reacțiile autorităților de la București în legătură cu această criză?

  • Eugen Tomac: Ce face Victor Ponta, și e o eroare cu efecte periculoase, se bagă în situații pe care nu le stăpânește, cum este relația cu Chișinăul. El merge astăzi la Chișinău, dar el a micșorat numărul de burse acordate studenților moldoveni
  • Oana Popescu: Relația cu Moldova trebuie menținută pe partea aceasta soft, a educației. Declarația președintelui Băsescu privind o eventuală unire cu Republica Moldova ne-a decredibilizat pe plan internațional. Ani de zile, România a greșit foarte mult față de toți vecinii său, avem relații tensionate sau inexistente cu toți vecinii, cu Republica Moldova avem relații fragile. În acest context nu aveam ce să căutăm astăzi în Ucraina pentru că nu aveam relații calde. Avem o datorie față de comunitatea românească din Ucraina, dar nu trebuie să mergem acolo, trebuie să ne adresăm UE.
  • Eugen Tomac: Credibilitatea României în ceea ce privește Chișinăul este foarte importantă, tot timpul s-a discutat această problemă. Proiectul de țară de unirea României cu Rep Moldova. Dincolo de Prut sunt 2 milioane de romani, și avem o datorie față de ei. Un alt factor important este aderarea Republicii Moldove, iar România este mereu consultată în această privință.
  • Oana Popescu: Este proiectul președintelui Băsescu, dar nu al țării, cetățenii moldoveni nu vor această unire. România este singură în acest meci, trebuie să ne consolidăm relațiile în UE pentru a putea avea o poziție în ceea ce privește Republica Moldova și Ucraina. 

”Evenimentul zilei” este difuzată pe B1 TV în fiecare luni, miercuri, joi și vineri, de la orele 11:00. După emisiune puteţi participa la dezbatere pe evz.ro, în secţiunea de comentarii a articolului. CLICK PE COLAJ PENTRU A VEDEA ARHIVA EMISIUNILOR: CITIȚI ȘI

  • "Evenimentul zilei" TV. Georgian Pop: Scandalul în care este implicată Mariana Câmpeanu este într-adevăr o problemă gravă
  • "Evenimentul zilei" TV. George Rîpă: Eu cred că vom asista la o ruptură a PNL
  • „Evenimentul zilei” TV. Mihail Neamțu: ”Gena PCR-istă a PSD-ului este atât de accentuată încât ei doresc mereu o poziție dominantă”
  • EVZ TV. Traian Băsescu: Este posibil să depun plângere penală pentru abuz împotriva premierului. Ponta, un om slab, în plasa lui Voiculescu | VIDEO
  • "Evenimentul zilei" TV: DEPUTAT PNL: Tragedia din APUSENI nu a fost aşa mare. Am văzut altele grave. S-a provocat prea mare isterie
  • "Evenimentul zilei" TV: Mircea Marian: Anunțul privind USD a fost o lovitură sub centură pentru Crin Antonescu
  • EVZ TV: Cota unică de 16%, în pericol. "Impozitarea progresivă este un cancer"
  • EVZ TV. Florin Popescu: "De dimineaţa şi până seara, guvernanţii noştri stau în şedinţe televizate. Este o incompetenţă crasă"
  • „Evenimentul zilei” TV. Florin Popescu: „Afară faci pe buldogul, înăuntru ești bișon. Domnul Blaga atât poate”
  • EVZ TV: Cristina Guseth: "Sunt unele elemente în Coduri care trebuie îndreptate dacă nu vrei să creezi un haos în Justiţie"
  • EVZ TV: "Victor Ponta crede că poţi să te joci cu noţiuni ca statul de drept şi justiţie"