PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Actualitate

Povestea FOTOGRAFIEI cu care PRIMA-DOAMNĂ a dat FOC la FACEBOOK. Autorul pozei comentează GESTUL soției președintelui

Autor: Cătălina Constantin Antoaneta Etves | duminică, 04 ianuarie 2015 | 86 Comentarii | 10212 Vizualizari
15-01/fotocarmaniohannisnou-465x390
Fotograful de documentar și ambasador al Worldvision România care a realizat fotografia ce îl înfățișează pe președintele României în biserică, în timp ce se ruga, a acceptat să povestească cum a fost realizată imaginea care a stârnit în mod nejustificat, în opinia lui, controverse pe Facebook și în media. Mugur Vărzariu a explicat și de ce nu i se par normale criticile negative la adresa primei doamne, Carmen Iohannis, legate de publicarea acestei poze, dar a spus că i se părea normal ca să se atribuie fotografia, adică să se specifice cine a realizat-o și de unde a fost luată.

Prima doamnă a României, Carmen Iohannis, a postat pe pagina personală de Facebook fotografii în care apare preşedintele României, Klaus Iohannis, în timp ce se roagă. Fotografia este însoțită de comentariul: ”Biserica, locul unde toata lumea isi poate gasi linistea sufleteasca!”. Ziarul Evenimentul Zilei a aflat că poza a fost făcută de către Mugur Vărzariu pe 2 noiembrie 2014, si nu pe 2 ianuarie 2015 - cum multă lume a crezut, pentru că ieri a fost postată pe pagina de socializare a lui Carmen Iohannis.

EVZ l-a contactat pe fotograf și a aflat în ce context a fost realizată imaginea-document. În opinia acestuia, ceea ce a făcut Prima doamnă este un lucru cât se poate de moral, aratând gradul de deschidere al familiei prezidențiale față de cetățenii României, fotografia făcând parte dintr-un documentar de campanie. “Am ajuns la Sibiu și, din păcate neavând informații precise despe programul oficial al domnului președinte, nu mi-a fost deloc ușor să-l urmăresc pe parcursul zilei. Imaginea a fost realizată pe data de 2 noiembrie la biserică, în timpul Liturghiei. În ultima clipă am aflat că va merge acolo și am ajuns destul de târziu, când deja începuse slujba. Am intrat în biserică, dar nici agentul de securitate personal nu știa unde se află familia Iohannis. Reprezentanții bisericii mi-au spus să nu fotografiez, ca să nu deranjez. În îmbulzeala de la sfârșitul slujbei, atât doamna Iohannis cât și domnul președinte au trecut pe lângă mine fără să îi observ. În ultimul moment am reintrat în biserică și i-am zărit în dreptul altarului. Este singurul cadru pe care îl am cu cei doi la biserică. Pot spune că a fost un miracol faptul că am reușit”, a explicat fotograful. 

Potrivit acestuia, în SUA dacă președintele apare într-o astfel de fotografie - nu ar exista probleme, iar lumea nu ar reacționa negativ - cum au reacționat pe rețelele de socializare o parte din cei care au văzut poza postată de Prima doamnă.

“Lumea trebuie să înțeleagă că este o fotografie-document, care îți arată ceva la care în mod normal nu ai acces”, a mai adăugat Mugur Vărzariu. Referitor la faptul că pe pagina de facebook a primei doamne nu este citată sursa, fotograful a precizat: “Trebuie respectată munca unui om, implicit și drepturile de autor. Trebuie atribuită fotografia și trebuie să fie citată sursa, respectiv www.mugurvarzariu.com. Așa este corect”.


Critici și sute de comentarii

Ipostaza este una neobișnuită pentru un președinte al României. Este fără precedent ca șeful statului să fie fotografiat în timpul unei rugăciuni și Prima-doamnă să prezinte public astfel de momente. Fotografia a fost postată de Carmen Iohannis, pe pagina de Facebook, în 2 ianuarie 2014, și a adunat în 13 ore aproape 5.000 de like-uri și zeci de redistribuiri. Gestul a stârnit și sute de comentarii.

Gestul a stârnit o reacție destul de agresivă din partea jurnalistului Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, care a comentat imaginea intr-un mod dur, tot pe Facebook.

Comentariul lui Dan Alexe a fost preluat și prezentat de site-ul de stiri flux24.ro, însă ulterior a fost îndepărtat de pe pagina de Facebook a jurnalistului. Și acest lucru  a stârnit reacții de tot felul pe rețeaua de socializare.


Întrebat de reporterii EVZ, de ce nu mai este comentariul pe pagina sa de facebook, jurnalistul a răspuns: "Bună ziua. Din când în când scot mici comentarii pentru a lăsa în vârf linkuri spre texte de pe blogul meu pe care le găsesc mai importante, precum ultimele două, despre cartea lui Houellebecq si despre eșcul filmului Pasolini al lui Abel Ferrara. Pe FB, majoritatea oamenilor citesc doar primul ecran, fără să deruleze să vadă ce e mai jos. Comentariul e accesibil tuturor celor care au dat like, au comentat sau l-au preluat, insă prioritatea mea e ca oamenii să-mi citească textele mai importante, nu micile comentarii efemere".  Apoi acesta a adăugat: ”Poftim, vi l-am pus la loc”.

Tag-uri: carmen iohannis, facebook, fotografie, rugaciune, biserica, klaus iohannis, mugur varzariu, sibiu, dan alexe




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.