EVZ CHIȘINĂU. Primăria caută resurse pentru a ajuta sinistraţii din strada Independenţei

EVZ CHIȘINĂU. Primăria caută resurse pentru a ajuta sinistraţii din strada Independenţei

Focul i-a lăsat pe drumuri pe cei mai săraci locatari, de la mansardă

O mansardă din Chișinău cu 28 de apartamente s-a făcut scrum în câteva ore. 28 de familii au rămas pe drumuri, doar cu ce aveau pe ei. Sunt prea săraci ca să-și poată cumpăra altă locuință.

Familiile care au avut de suferit de pe urma incendiului din sectorul Botanica din Chișinău, vor primi ajutor din partea Primăriei. Chiar dacă deocamdată nu se cunoaşte care este suma exactă pe care o va primi fiecare familie, s-a stabilit deja că suma prejudiciului constituie peste 10 milioane de lei, bani pe care Primăria nu-i are. Pentru cei care vor să ajute aceste familii a fost deschis un cont bancar.  

La ședinţa operativă a Primăriei de luni, Nistor Grozavu, viceprimar al municipiului, a explicat că incendiul a izbucnit în mijlocul mansardei, după care focul s-a răspândit pe tot etajul. „Se presupune că incendiul a izbucnit la panoul electric. Prima intervenţie a pompierilor a avut loc după şapte minute de la primirea apelului. Intervenţia a fost îngreunată deoarece se presupunea că în clădire se aflau butelii de gaz”, a menţionat Grozavu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, acesta a mai adăugat că a fost verificat şi dosarul agenţiei care a efectuat lucrările de construcţie. „Când a fost depus dosarul pentru obţinerea autorizaţiei, era inclus şi avizul pozitiv de la serviciul de pompieri şi salvatori. Agentul economic care a construit această mansardă a avut mai multe obiective în construcţie şi nu s-a înregistrat niciun scandal de la începutul sau în timpul  construcţiilor”, a menţionat viceprimarul.

Primăria promite să-i ajute pe sinistraţii

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a rămas nemulţumit că pe baza acestui incident se fac multe speculaţii. Acesta a menţionat că acum nu poate fi învinuit nimeni, atâta timp cât expertizele nu au luat sfârşit şi nu se cunosc exact care au fost cauzele producerii acestui incendiu. „Dacă a ars, înseamnă că nu era bună mansarda, au apărut speculaţii. Dacă nu ardea, nu ne interesa cum s-a construit. Haideţi să vedem cum ajutăm oamenii. Poate cineva a lăsat un jăratic mocnit cu trei ani în urmă şi acum, de 1 mai, că era mai cald, a început să ardă. Să nu fim absurzi. Lucrurile acestea se mai întâmplă, au ars cartiere întregi, au ars oraşe de-a lungul istoriei. Cert este că situația pentru toate cele 28 de familii va fi remediată și le vom găsi acoperiș deasupra capului”, a spus Dorin Chirtoacă.

Se fac investigații serioase

Săptămâna viitoare va fi prezentat un raport final cu privire la cauzele incendiului. Însă, în urma investigaţiilor preliminare, se pare că focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit la panoul electric al mansardei. „Pentru moment s-a iniţiat o anchetă. Aceasta va fi repartizată pe trei direcţii. Prima este analiza cum a fost construită mansarda. A doua: cum a fost exploatată mansarda şi a treia – însuşi incendiul”, a menţionat Liviu Mîrzencu, şef-adjunct al Serviciului Situaţii Excepţionale.

În cadrul anchetei a fost constituit un grup de lucru, din care fac parte și oamenii care şi-au pierdut proprietatea în urma incendiului, angajaţi ai Serviciului Situaţii Excepţionale, dar şi responsabili din cadrul Comisiei pentru situaţii excepţionale locale. Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale le-au oferit celor pătimiţi acte ce confirmă producerea incendiului, în baza cărora vor putea să-şi perfecteze actele de identitate pierdute. Totodată, proprietarii apartamentelor de la mansardă au depus liste cu bunurile materiale arse în urma incendiului.

Victimele nu vor să locuiască în acest bloc

Comisia pentru situaţii excepţionale, întrunită în ședință la Pretura sectorului Botanica, a mers la faţa locului pentru elucidarea situaţiei. Luni, pentru stabilirea circumstanţelor, la faţa locului au lucrat mai multe instituţii abilitate, iar concluziile acestora vor fi făcute publice după încheierea anchetei.

Potrivit pretorului sectorului Botanica, comisiile trebuie să decidă dacă mansarda poate fi restabilită sau urmează să fie pus doar acoperişul blocului. Aceasta pentru a nu cauza pagube şi mai mari familiilor care locuiesc la etajele inferioare. „Au fost create două comisii speciale. Prima va analiza pierderile locatarilor de la mansardă, iar a doua – pagubele locatarilor de la etajele inferioare, care au avut de suferit din cauza cantităţii mari de apă utilizată la stingerea incendiului. Majoritatea familiilor nu mai vor să locuiască în acest bloc, în cazul în care se va decide restabilirea mansardei”, a declarat Vladimir Guriţenco, pretorul sectorului Botanica.

Bani din Fondul de Rezervă

Niciun apartament nu era asigurat. În fondul de rezervă al Primăriei există doar şapte milioane de lei. „Am cerut o modificare de buget. Fie vom crește suma la capitolul venituri, fie se vor tăia cheltuielile din altă parte. Urmează să calculăm mai târziu cât va primi fiecare familie în parte. Cert este că blocul nu poate să rămână în starea existentă. Oamenii trebuie să știe că vom trece peste această problemă împreună”, a mai spus edilul. Ieri a fost deschis un cont bancar pentru donaţii din partea cetăţenilor, dar şi din partea agenţilor economici. Astfel, persoanele fizice şi juridice pot face donaţii benevole la următorul cont bancar:

MF-TT CHIŞINĂU - BUGETUL MUNICIPIULUI

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CHIŞINĂU

C/F - 1007601009484

C/D - 420541100481503

C/B - TREZMD2X MINISTERUL FINANŢELOR TREZORERIA DE STAT

Vor fi verificate toate mansardele din oraş

După incendiul din strada Independenţei 10/2, reprezentanţii Primăriei au decis ca să fie verificate toate mansardele privind starea instalațiilor electrice. Astfel, va fi format un serviciu special care va controla toate reţelele electrice, iar o comisie de la Chişinău–Gaz – pentru a verifica şi a exclude problemele de la reţelele de gaze.