PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Procese

"Excelenţa sa" Mihail Vlasov, condamnat la PATRU ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Autor: | | 20 Comentarii | 1863 Vizualizari
Mihail Vlasov
Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, transmite B1 TV.

În urmă cu o săptămână, Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti să-l achite în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi "cu conştiinţa încărcată toată viaţa".

"Nu am săvârşit această faptă. Membrii instanţelor de arbitraj nu pot fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de trafic de influenţă. (...) Vă cer să mă achitaţi. Sigur, puteţi să mă condamnaţi, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată. Şi eu am fost judecător, a fost prima mea dragoste, şi am trăit fără să am conştiinţa încărcată, pentru că nu am condamnat un om nevinovat, deşi mi s-a cerut asta. Am plătit pentru acea decizie cu doi ani de închisoare, dar ulterior s-a dovedit că acea faptă nici măcar nu exista", a spus Vlasov, în pledoaria finală susţinută în faţa instanţei.

La ultimul termen al procesului în care a fost trimis în judecată pentru trafic de inluenţă, Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată.

Mihail Vlasov a fost judecat sub control judiciar din 30 august, după ce, din 24 aprilie a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie până în 24 aprilie, Vlasov a fost arestat preventiv.

În luna iulie, Mihail Vlasov a cerut instanţei să nu mai execute arestul în Iaşi, acolo unde îşi are domiciliul, ci în Bucureşti, la locuinţa uneia dintre fiicele sale, solicitarea fiind respinsă de judecători ca nefondată. Tot atunci, Curtea de Apel Bucureşti i-a atras atenţia lui Vlasov "să aibă o atitudine civilizată în instanţă", în caz contrar acesta urmând să fie amendat.

 


Tag-uri: mihail vlasov, mihail vlasov condamnare, proces mihail vlasov, dosar mihail vlasov, trafic de influenta, mihail vlasov trafic de influenta, curtea de apel bucuresti, judecator cureta de apel bucuresti, Gheza Iosif Petroczki, coruptie, dosar de coruptie, proces coruptie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Excelenţa sa" Mihail Vlasov, condamnat la PATRU ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi