EXCENTRICE: Topul destinaţiilor turistice pentru HOMOSEXUALI | VIDEO

EXCENTRICE: Topul destinaţiilor turistice pentru HOMOSEXUALI | VIDEO

În ultimii ani, potrivit statisticilor, turismul “de tip gay” a devenit cât se poate de profitabil, dezvoltându-se din ce în ce mai mult.

Pe motivul că în multe dintre oraşele lumii exista comunităţi de homosexuali bine organizate, de-a lungul timpului au fost alcătuite o serie de topuri care prezintă destinaţii turistice pentru gay de pe tot mapamondul. Indiferent de numărul topurilor de acest fel, în toate se regăsesc destinaţii considerate “excentrice şi făcute pentru homosexuali”.

Cea mai mare paradă

Astfel, pe primul loc figurează San Francisco. Aici se află una dintre cele mai mari comunităţi gay din lume şi tot aici se organizeaza anual, în ultima duminică a lunii iunie, Pride Week, cea mai mare paradă din lume a homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor. Există şi "San Francisco din Mexic". Mai precis, este vorba despre Puerto Vallarta, superba plajă mexicană fiind numită “destinaţia gay numărul unu din întreaga Americă Latină”. Despre Brighton, Marea Britanie, se spune că de aproape 100 de ani a devenit “un veritabil paradis gay”: un sfert din populaţia oraşului, respectiv aproximativ 40.000 de persoane, aparţin acestei comunităţi. Baruri, hoteluri, cafenele, anticariate, biblioteci, saune sau magazine, toate alcătuiesc un univers în miniatură al gay-lor. Există chiar “un tur al cartierului”, intitulat sugestiv "Gay's the World". Paradă pe apă În Sydney se organizează anual - parada Mardi Gras, un spectacol dedicat tuturor, dar de la care nu lipsesc membrii minorităţii gay. Atmosfera este asemănătoare celei carnavalului de la Rio, iar grupurile de protestatari la adresa gay-ilor lipsesc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe apă

Amsterdam este considerată capitala europeană a comunităţilor gay. Aici există peste 100 de cluburi de noapte, de hoteluri, magazine, cluburi de sport, coruri şi servicii specializate, destinate gay-ilor. Tot aici este organizată, în prima sâmbătă din luna august a fiecărui an, singura paradă organizată pe apă a homosexualilor şi lesbienelor. Elegantă, insolită Barcelona este considerată o destinaţie gay elegantă, insolită şi, de ce nu, excentrică în felul ei, iar Rio de Janeiro este considerat locul cel mai potrivit pentru persoanele gay din întreaga lume. Şi pentru că viaţa de noapte destinată homosexualilor a proliferat în ultimii ani, mai nou numeroşi turişti cu astfel de înclinaţii sexuale aleg Thailanda ca loc de vacanţă. Pe motivul că viaţa de noapte de aici le satisface gustul pentru excentric pe care şi-l doresc. Lista destinaţiilor turistice pentru gay este mult mai cuprinzătoare. Specialiştii spun că, în ciuda controverselor existente de-a lungul timpului cu privire la minorităţile sexuale, “acestea reprezintă un segment important din punct de vedere economic”.