EXCLUSIV. A MURIT ultimul supraviețuitor al primului derby Dinamo - Steaua, omul care l-a descoperit pe Mircea Lucescu

EXCLUSIV. A MURIT ultimul supraviețuitor al primului derby Dinamo - Steaua, omul care l-a descoperit pe Mircea Lucescu

Dumitru Ignat, fost jucător al echipei Dinamo, s-a stins din viață, joi noaptea, din cauza unui stop cardio-respirator. Era ultimul jucător al „Unicului Derby”.

Dumitru Ignat, ultimul supraviețuitor al primei partide jucate de Dinamo și Steaua, s-a stins din viață, joi noaptea, din cauza unui stop cadrio-respirator. „Nea Nelu” a fost titular pentru echipa din Ștefan cel Mare, pe „Unicul Derby” disputat în 1948 și câștigat de dinamoviști cu scorul de 1-0. De-a lungul carierei a mai evoluat la Sportul Studențesc, Ciocanul și Locomotiva București. Și-a încheiat cariera la vârsta de 33 de ani și s-a dedicat meseriei de antrenor. A fost secretar al Colegiului de Antrenori din București și l-a descoperit pe Mircea Lucescu, în perioada junioratului. „Federația m-a trimis la un meci între licee, ca să-l observ pe Lucescu. Am stat la gard, l-am privit și am dat date despre el, pozitive bineînțeles. Au ajuns veștile la Federatie, și așa a apărut Lucescu. Juca extremă dreapta, se mișca foarte bine pe teren. Era fâșneț”, declara Dumitru Ignat, în 2014, într-un interviu acordat pentru „Evenimentul Zilei”.