Președintele Traian Băsescu a acordat un interviu ziarului „Evenimentul zilei” în care a atacat toate temele de interes ale acestei perioade. Despre liderul PNL, Crin Antonescu, crede că ”a avut ce avea de spus în politică” și că va lăsa în curând locul celor mai tineri.

EVZ: Domnule preşedinte, sunteţi un om de dreapta. Ce credeţi că ar trebui să facă partidele de dreapta, oamenii politici care se declară de dreapta ca acest electorat urban, din multinaţionale, care este prin vocaţie, prin natura meseriei apropiat de valorile de dreapta să participe activ la viaţa politică din România? Traian Băsescu: În primul rând am să aduc o corecţie afirmaţiei dvs. că sunt un om de dreapta. Eu am devenit un om de dreapta, după ce am parcurs un proces de maturizare în politică. V-aş aduce aminte cât de stângaci abordam lucrurile pe la începutul anilor 90, când era vorba de restituirea caselor naţionalizate. Atât era cultura mea politică atunci pentru că n-am fost pregătit pentru politică. Eu am fost pregătit să conduc nave. Am avut în timp o evoluţie care m-a făcut să văd corect politica şi scopul politicii. Acum pot spune că ceea ce eu cred şi ceea ce am cerut guvernelor să aplice, campania mea din 2009, a vizat o abordare  profundă de dreapta, iar evoluţia mea s-a cantonat puternic în abordările de dreapta. În România este un electorat destul de mare de dreapta, care mizează pe performanţă, care mizează pe grija de sine şi nu aşteaptă ca statul să aibă grijă de ei, iar acest electorat poate fi lărgit numai cu evoluţia României spre bine. Ce înseamnă această evoluţie spre bine? Ce am înţeles eu în aceste  două mandate este un lucru care în fază iniţială m-a făcut foarte reţinut. Spre exemplu noi am încercat să construim capitalismul menţinând instituţiile comunismului. Toate. Am pus doar nişte legi peste fostele structuri comuniste, la fel de rigide şi înainte de Revoluţie şi după şi am zis că am făcut capitalism. S-a dovedit că nu merge. România nu s-a dovedit performantă. A trebuit să ajungem la concluzia că nu putem să avem o justiţie care să se adreseze unei societăţi dinamice, capitaliste, fără să modificăm Codurile. Vroiam să facem justiţie în capitalism cu Codul Penal, cu Codul Comercial, cu Codurile de Procedură de pe vremea lui Ceauşescu. S-a dovedit că nu se poate. A trebuit să dăm prioritate schimbării codurilor în România. Mai aveţi şi alte exemple? Am vrut să facem educaţie cu sistemul lăsat de Ceauşescu, puţin periat de Marga în anii 98- 99. S-a dovedit ineficient. S-a văzut la acest bacalaureat dezastrul şi a trebuit să venim cu o Lege a Educaţiei care să garanteze şansele copiilor de a se integra într-un sistem performant, pentru o economie care nu mai acceptă repartiţia, ci este interesat dacă ai cunoştiinţe, dacă eşti bun de ceva.

Aveam un Cod al Muncii aproape identic cu cel din vremea comunismului. La ce ne-a dus? La o piaţă a forţei de muncă lipsită de dinamică, concurenţă, în care angajatul avea drepturi mai mari decât angajatorul. A trebuit schimbat Codul Muncii, care să ne dea şanse să avem o piaţă a forţei de muncă performantă, care să creeze competiţie pe piaţa forţei de muncă. Şi ce n-aţi reuşit să faceţi? Avem sistemul de sănătate ca pe vremea lui Ceauşescu. E nemodificat. Oricâte legi i-am pune deasupra este clar că sistemul de sănătate, dacă nu este adus în regim de competiţie, nu va avea performanţă. Dacă vom continua să închidem sistemul de sănătate pentru finanţările din mediul privat nu vom avea suficiente resurse. Lucrurile acestea le-am înţeles după primul mandat de preşedinte, pentru că întrebarea fundamentală a fost de ce nu este România performantă. Am găsit răspunsul aici şi asta este motivaţia efortului meu uriaş ca împreună cu premierul Emil Boc să schimbăm modul de funcţionare a statului, fie că a fost vorba de educaţie, de piaţa forţei de muncă, de justiţie şi multe altele. Cu siguranţă lucrurile trebuie să continue. Aceste abordări sunt cu certitudine ale unui om de dreapta, aşa că am ajuns om de dreapta de nevoie.   Domnule preşedinte, ascultându-vă îmi dau seama că s-au realizat foarte multe. Cu toate acestea sentimentul unei mari părţi a populaţiei este că reforma a eşuat. Dvs. aveţi acelaşi sentiment? Nu, nu-l am! Sau cel puţin că nu s-a împlinit... Nu-i terminată. Eu vă mai spun ce mai am eu ca obiectiv, dar probabil foarte mulţi vor trebui să continue. Spre exemplu îmi aduc aminte de celebra afirmaţie de la prima campanie prezidenţială... Să trăiţi bine... Nu. Asta a fost o urare, care-mi este întoarsă mie acum în cap. Cea cu ţepele din Piaţa Victoriei. Acum toată lumea spune: ”Unde-s ţepele?”. Eu le spun: ”Vedeţi condamnările!”. Vedeţi faptul că niciun politician, fie că a fost de la putere, sau de la opoziţie, în momentul în care instituţiile statului, Poliţie, Parchet , judecători, au avut certitudinea greşelii nu prea a scăpat necondamnat. Condamnările încep să devină tot mai frecvente şi convingătoare din punct de vedere al faptului că aceste ţepe s-au instalat totuşi. Bănuiesc că nimeni nu se aştepta să punem ţepe ca pe vremea lui Vlad Ţepeş. A fost o metaforă care se materializează acum urmare şi a noii legislaţii din Justiţie şi a sentimentului pe care procurorii şi judecătorii îl au că nimeni nu mai intervine în treaba lor, să le spună cui să-i faci dosar, cui să nu-i faci. Dar credeţi că românii trăiesc mai bine faţă de 2004? N-aş spune neapărat că trăiesc mai rău. Românii s-au lansat într-o speranţă generată de boom-ul economic din anii 2006- 2008, a fost o speranţă care s-a prăbuşit ca urmare a crizei şi care oricum nu putea să fie perpetuă având în vedere că bazele pe care se aşeza aparenta prosperitate erau găunoase. Un consum excesiv, un trai pe datorie şi nu prin salariu, cu băncile care dădeau credite cu buletinul, nu ne puteam aşeza temeinic prosperitatea pe acea abordare. Faţă de 2004, eu zic că românii trăiesc mai în siguranţă şi mai bine în momentul de faţă, ceea ce nu înseamnă că trăiesc în acord cu speranţele din perioada 2006- 2008.

”Cei din PDL au fost printre campionii celor acuzaţi de corupţie”

Aş vrea să revin un pic la electoratul de dreapta despre care aţi vorbit. Credeţi că în momentul acesta există o forţă politică care să-l reprezinte şi în care el să se regăsească? Din păcate nu. Nici măcar PDL? Nu. Din păcate nu se regăsesc pentru că s-a creat o confuzie. O confuzie uriaşă generată şi de abordările populiste ale media, care cere tot timpul să se dea, să se facă! Statul să vină să-mi cureţe şanţul din faţa casei, să nu-mi intre apa în casă la inundaţii, statul să vină să-mi dea zăpada din uşă, de pe trotuar. Din păcate, această mentalitate a fost puternic transmisă  de mass media, de oameni foarte tineri, că statul răspunde de tot ceea ce ar trebui să facă omul. Ori nu este aşa şi nu mai poate fi aşa. Dar PDL are şanse să  recupereze? PDL este extrem de erodat după această guvernare pentru a deveni un reper pentru oamenii de dreapta. Mai există o singură soluţie dacă PDL reuşeşte să se recredibilizeze nu ca rezultat al unei propagande, ci ca efect al faptului că oamenii încep să vadă rezultatele politicii din 2009, 2010, 2011, dar aici nu pot da un pronostic în cât timp românii vor recunoaşte ceea ce guvernul Boc a făcut în perioada 2009- 2011. De aceea întăresc, subliniez răspunsul: deşi PDL a avut un comportament pur de partid de dreapta în guvernare este foarte greu să fie identificat ca reper de toţi cei care au aspiraţii de dreapta şi care cred că soluţiile de dreapta sunt cele care vor consolida ţara şi vor permite progresul în bunăstare.

Dar PDL a greşit cu ceva? În acelaşi timp trebuie să pun şi în sarcina PDL ce este al lui din punct de vedere al lipsei de credibilitate. Dacă măsurile au fost pur de dreapta- şi aici emblematic mi se pare trecerea noului Cod al Muncii care defineşte până la urmă abordarea unui partid faţă de piaţa muncii- dacă în guvernare s-au comportat ca partid de dreapta, din păcate faptul că au fost printre campionii acelora asupra cărora procurorii şi instanţele au formulat acuzaţii de corupţie le-a afectat deasemenea foarte mult credibilitatea. Deşi, la fel de bine, acest aspect putea fi tratat şi altfel: PDL aflat la guvernare nu şi-a protejat oamenii prin intervenţii în justiţie, dar deocamdată abordarea populaţiei este PDL a avut mulţi corupţi.

”Am propus majorarea salariilor pentru că reducerea CAS ar adânci deficitul bugetului de pensii”

De ce preferaţi majorarea salariilor în locul scăderii CAS? Vreau să vă spun că a fost un punct de vedere exprimat în parlament, nu a fost o decizie,  ci un punct de vedere adresat de şeful statului majorităţii parlamentare să analizeze această posibilitate. Cu siguranţă majoritatea oamenilor ştiu că la inceputul anului am indemnat la prudenţă întrebându-i pe cei care vorbeau de majorări unde le sunt sursele de finanţare. Acum, dacă mă întrebaţi, vă pot da toate argumentele de ce am optat pentru această variant ă. Şi eu am  analizat mult timp varianta reducerii CAS. Spre surprinderea multora sunt un om care şi citeşte. Mai ales citeşte ce se întâmplă astăzi în lume. M-a preocupat foarte mult abordarea marilor economişti  cu privire la criză şi avertismentele din ultimul timp legate de austeritatea oarbă care nu va duce decât la colaps. Le-am luat foarte serios în consideraţie.

E o teorie împărtăşită de multe voci importante… Înainte de a mă duce în Parlament fiţi convinşi că am avut o analiză foarte temeinică, făcută cu cifrele pe masă, care ne arată următorul lucru. În primul rând ne arată că guvernul şi-a atins obiectivul, care era fixat pentru 2014, acela de a avea un fond de salarii care să fie de maxim 7% din Produsul Intern Brut. Vă aduceţi aminte că în 2010 s-a pornit de la 9,6% din PIB fond de salarii în  sistemul bugetar. Anul 2011 s-a încheiat cu 6,9 % din PIB. De asemenea până la momentului discursului din Parlament am putut constata că România se poate finanţa de pe pietele externe la preţuri tot mai bune, că s-a făcut o reducere de personal cu 200.000 de oameni, am constatat o imbunatatire a situatiei Greciei si ca efect o imbunătăţire a CDS (n.r. prima de asigurare pentru imprumuturile externe)  al României. Nu în ultimul rând este clar că prin reducere cu 200.000 a numărului de posturi ocupate in administraţia de stat centrală si locală, sănătate, educaţie, armată, poliîie, se realizează o crestere a productivităţii care permite care revenirea la salariile iniţiale. Precizez că nu vorbesc de o mărire a salariilor, ci de o revenire la salariile din 2010.

”Cu ce poţi compensa scăderea exporturilor? Cu stimularea consumului”

Mai sunt şi alte motive? În al doilea rând, unde are România marele deficit structural? La pensii. Acolo avem un deficit de 3,6 miliarde de euro pe an. O reducere a CAS nu înseamnă decât o adâncire a acestui deficit structural, pe când o majorare de salarii înseamnă că o parte din bani se transferă şi reduc deficitul de la fondul de pensii. Ce- am mai luat în analiză când am făcut această sugestie majorităţii parlamentare şi guvernului. Pentru a doua parte a anului se prefigurează intrarea în recesiune- nu recesiune tehnică, ci recesiune de producţie- a Zonei Euro, unde noi exportăm. De altfel şi cifrele de export pe care le primesc decadal ne arată o tendinţă de scădere a exporturilor. Cu ce poţi compensa scăderea exporturilor? Cu o uşoară stimulare a creşterii consumului intern, ca să protejezi locurile de muncă şi să menţii ţinta de creştere. În 2010, când am redus salariile, în expunerea  de motive se spune că este o reducere temporară, nu o reducere definitivă. Am considerat că aceasta este soluţia corectă. Dacă am reduce CAS am mări suma de bani pe care trebuie să o mutăm din veniturile bugetului de stat în bugetul de pensii. Aveţi în vedere şi măsuri care să sprijine direct economia de piaţă? Majorarea salariilor este un sprijin indirect prin creşterea consumului, dar nu poate suplini un pachet de măsuri fiscal.

Da, ar trebui să luăm în consideraţie acest lucru, dar eu o spun foarte cinstit: anul acesta nu se va putea. Nu se va putea pentru că  noi am dus o bătălie formidabilă să nu majorăm fiscalitatea direct pe companii. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte reţeta cu care a venit FMI în 2009: creşterea cotei unice la 20%, creşterea TVA la 22%, nu la 24% la cât l-am dus noi. Obiectivul nostru a fost să protejăm agenţii economici. Mai este de spus un lucru. Sigur că avem contribuţiile sociale destul de ridicate, dar, pe medie, în Uniunea Europeană, România este a patra ca nivel al impozitării pe societăţi comerciale. A patra cea mai mică impozitare. Nu avem impozitele din Germania pe intreprinderi şi mai avem şi preţul la energie încă neliberalizat. Agenţii economici primesc un sprijin consistent. Au fost atâtea măsuri prin care Guvernul şi-a asumat neplata CAS-ului şi a introdus şomajul tehnic pentru a menţine locuri de muncă în această perioadă. Este suficient? Aceste măsuri se vor menţine în continuare, dar prioritatea acum a fost să creăm posibilitatea unei uşoare creşteri a consumului. Sigur şi asta trebuie făcută cu inteligenţă pentru că o creştere a consumului, din cauza structurii producţiei pe care o avem şi a capacităţii noastre de a asigura bunurile de consum pentru populaţie, riscă să strice în altă parte, să stimuleze importurile, ceea ce ne-ar putea creşte deficitul balanţei de cont curent.  Totul trebuie făcut cu prudenţă. Cuvântul prudenţă rămâne valabil şi vă rog să fiţi convinşi că, dacă aş fi avut analiza că este mai bine să reducem CAS decât să revenim la salariile din 2010, asta aş fi susţinut. Eu însă nu pot fi altfel decât să exprim ceea ce sunt convins că face bine în momentul respectiv.

”Dacă se dădeau salarii mai mari ca în 2010, Ponta putea să spună că sunt pomeni electorale”

Victor Ponta, preşedintele PSD a spus că în 2013 va fi nevoit să taie din nou salariile dacă le majorăm acum şi că nu este altceva decât o pomană electorală. Pare o declaraţie de dreapta, nu a unui lider de stânga… Dacă s-ar fi dat salarii peste cele din anul 2010 putea să aibă această interpretare. Până la urmă revenirea la nişte salarii pe care le-ai tăiat este un lucru absolut firesc şi vreau să înţelegem un singur lucru, majorarea salariilor este posibilă pentru că am scăzut sub 7% din PIB  cheltuieli cu salariile faţă de 9,6% din PIB. Ne-am atins obiectivul de a fi la maxim 7% din PIB cheltuieli cu salariile în sectorul bugetar. Să înţeleg că vor continua restructurările în zona angajaţilor de stat? Răspunsul meu categoric este da, dar aşa cum ele se desfăşoară acum. Adică nu vor mai fi disponibilizări ca în 2010, ci se păstrează acel raport : la 7 oameni plecaţi din sistem, se angajează unul. Disponibilizările din 2010 plus menţinerea acestei condiţii au făcut ca personalul bugetar din administraţia centrală şi locală să scadă de la 1,41 milioane de salariaţi la 1,19 milioane de salariaţi şi obiectivul este ca, în timp, să ajungem la 1,1 milioane, ceea ce satisface nevoile de funcţionare a statului, pe de-o parte,  şi pe de altă parte satisface nevoile de a cheltui rezonabil cu aparatul de stat. Acum vreau să ne înţelegem foarte bine: în acest aparat bugetar intră şi personalul sanitar şi cei aproape 300.000 de salariaţi din sistemul de educaţie şi Armata şi Ministerul de Interne şi funcţionari. Nu vorbim numai de funcţionari, ci şi de pompieri, ISU şi SMURD. Vorbeaţi de o recesiune în zona euro. De ce România nu încearcă totuşi să deschidă alte pieţe în Rusia, China, sau în Orientul Mijlociu? Încearcă, facem mari eforturi. Mă refer la atragerea de investiţii, nu numai la pieţe de desfacere.Aveţi exemple concrete? Spre exemplu, recentul parteneriat strategic semnat cu Turcia exact asta arată. În obiectivul acestui parteneriat nu este doar parteneriatul politic, ci în mod deosebit este axat pe deschiderea la maxim a pieţelor, sigur, reciproc, pentru a se putea dezvolta comerţul între cele două state, cu speranţa că produsele din România sunt vandabile pe piaţa Turciei. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Statele Unite, în care nu vorbim numai de investiţii şi deschiderea către firmele americane în România, dar vorbim şi de revenirea României pe piaţa SUA, la un nivel mai ridicat decât este acum. Nu mai vorbim de China, cu care, de asemenea, avem parteneriatul privilegiat, care are ca prim obiectiv reducerea deficitului comercial între România şi China, lucru care a început să se întâmple. Deci, în mod categoric, este unul dintre obiectivele noastre să ne îndreptăm către alte pieţe. Dar trebuie să mai recunoaştem un lucru: guvernul, preşedinţii, ministerele pot să semneze oricâte astfel de acorduri. În momentul de faţă, mingea este în terenul sectorului privat în mod deosebit. Ce putem exporta? Nu ne putem face iluzii că o să exportăm huilă, nu ne putem face iluzii că o să exportăm foarte multă energie electrică, noi înşine având nevoie de energie electrică, sau să exportăm gaze.

Însă ne putem gândi să exportăm mai multe Dacii, dar  în afara spaţiului Uniunii Europene. Ne putem gândi să exportăm mai multe Forduri pentru că uzinele de Craiova vor începe să producă noul model, ne putem gândi să exportăm alimente în statele arabe, dacă le vom produce, dacă utlizarea fondurilor europene va face să avem o producţie cât mai bună. Deci lucrurile ţin foarte mult de sectorul privat. Politic s-au creat deschideri extraordinare în ultimii ani şi a fost obiectivul nostru să le creem. Avem acorduri bilaterale semnate cu foarte multe state din afara zonei euro, care să faciliteze comerţul, să faciliteze turismul.

”Rusia ne-a suplimentat iarna aceasta cantităţile de gaze. Alte ţări au rămas fără”

Dar relaţia României cu Rusia o puteţi caracteriza din punct de vedere politic şi, automat, şi economic? Este mult mai bună decât pare. Sunt convins că la Kremlin se ştie foarte bine că elementele de scut anti-rachetă care vor fi instalate pe teritoriul României nu vizează Federaţia Rusă şi nu sunt destinate prevenirii unor lovituri ale Federaţiei Ruse. De altfel, aici poate fac o paranteză mai mare decât trebuie. Federaţia Rusă, din punct de vedere al riscurilor militare, este un stat matur. Din 1949 fosta Uniune Sovietică deţine arma nucleară. Aţi avut vreodată impresia că o vor folosi? Au fost câteva momente destul de tensionate, care nu s-au materializat, din fericire... Bun, dar nu legate de România vreodată, ci în Războiul Rece dintre Washington şi Kremlin. Deci nu te poţi gândi că un stat care deţine arma nucleară din anii '40, mâine devine un risc. Nu este un risc Federaţia Rusă din punct de vedere al securităţii României.  Dar sunt alte riscuri care se prefigurează şi România trebuie să le facă faţă.V-aş da un element foarte important din punctul de vedere al unor relaţii care, poate, se văd mai puţin. În primul rând, investiţiile ruseşti în România, care sunt consistente, fie că vorbim de Lukoil, fie că vorbim de industria oţelului - combinatul de la Târgovişte, Câmpia Turzii, ”Oţelul Roşu” de la Reşiţa şi încă alte combinate, fie că vorbim de ALRO Slatina. Investitorii ruşi n-au creat niciun fel de problemă socială în timpul crizei. Au ştiut să-şi ţină oamenii, au avut o abordare constructivă faţă de forţa de muncă, atunci când au putut relua producţia la capacitate au făcut-o. Deci nu am avut probleme cu investitorii ruşi, spre deosebire de alţii, altfel foarte occidentali: Nokia, care ne-au lăsat în plină criză fără o mie de locuri de muncă, peste noapte. Ruşii n-au făcut aşa ceva.

Puteţi menţiona vreo iniţiativă politică ce vă poate confirma optimismul? V-aş aduce aminte că în această iarnă am avut o nevoie de suplimentare, peste noapte, a importurilor de gaze. N-a fost nevoie decât de o simplă contactare a Gazprom şi s-a furnizat României cantitatea de gaze de care a avut nevoie, în condiţiile în care Italia şi multe alte ţări au rămas fără gaze.

Deci lucrurile trebuiesc privite mai în profunzime, ca să se vadă realitatea. Se pare că în acest caz imaginea e total diferită faţă de realitate, să-i spun aşa. Pentru noi,  proba politică -  pentru că furnizarea de gaz este şi o chestiune politică, mai ales când eşti în criză din cauza vremii - a fost în această iarnă, când ni s-a furnizat orice cantitate am cerut. Ni se putea spune foarte bine ”avem alte priorităţi”. Nu ni s-a spus.

Interviul continuă în pagina următoare>>>