EXCLUSIV. Ultimul meci în cușcă. Cătălin Zmărăndescu SE RETRAGE definitiv din ring. Ce surpriză de proporții le pregătește românilor I GALERIE FOTO

EXCLUSIV. Ultimul meci în cușcă. Cătălin Zmărăndescu SE RETRAGE definitiv din ring. Ce surpriză de proporții le pregătește românilor I GALERIE FOTO

Pe 13 mai, cel mai celebrul luptător român, Cătălin Otto Zmărăndescu scrie ”Ultimul Capitol” din viața sa sportivă. Cătă a decis să intre pentru ultima data în cușcă, și va susține, la Fiction Night Club, în Londra, meciul de retragere din MMA, sportul care l-a consacrat. Adversar îi va fi polonezul Tomasz Czerwinski.

Cătălin Zmărăndescu este primul român care a devenit campion mondial la MMA. E un tanc de om, cu tatuaje pe corp și dantură perfectă. ”Când eram mic și fugeam de la antrenamente, mâncam bătaie și de la mama, și de la tata și de la antrenor”, își amintește sportivul.

Cătălin Zmărăndescu are 44 de ani, 1,80 m, 112 kg și deține titlul European și Mondial IBA boxing. În noiembrie 2016 a avut ultimul meci de box, iar acum urmează adevăratul meci de retragere, în fața  4.000 de fani. Motivul?

”Vin din urmă alți sportivi mai tineri, trebuie să le facem loc. Cred că eu am demonstrat tot ce era de demonstrat în acest sport.  Evident că îmi pare rau că trebuie să pun capăt carierei mele sportive, dar asta e viața, își urmează cursul.  Simt că e un sfârșit pentru mine și cumva, un început pentru sportivii mei și pentru fiul meu, care-mi calcă pe urme. Fiul meu a avut primul meci acum un an și jumătate, iar în acest moment are patru meciuri câștigate, unul după altul. El se va bate sâmbătă pentru prima centură din viața lui la box”, mărturisește Cătălin Zmărăndescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Londonez de opt ani

Sportivul trăiește la Londra din 2009, unde a ajuns la finalul scandalului în care a fost implicat de Gigi Becali. Aici și-a dechis propria școală de lupte, Zmărăndescu Sports Academy, are peste 100 de discipoli români și nativi, care învață box și MMA de la cel mai bun. De când a ajuns pe malul Tamisei, Zmărăndescu a cucerit, unul după altul, toate titlurile naționale punse în joc de englezi, și pe lângă acestea altele mondiale, șase la număr, la box și MMA. Meciul de retragere practic e tot o luptă pentru un titlu mondial: CFC (Cage Fighting Championship).

Va dechide academie sportive în România

După retragere, va continua să formeze sportivi campioni, dar și să îi învețe pe britanici autoapărare.

Există, totuși, cineva care se bucură cel mai mult de retragerea lui Zmără din sport. Și nu e vorba de un rival, ci de soția sa. La Londra, Cătălin Zmărăndescu și-a cunoscut jumătatea, cea adevărată. Nuntă au făcut anul trecut. Luptătorul spune că nu doar s-a îndrăgostit iremediabil, ci a găsit în soția lui iubirea și liniștea, de fapt, s-a regăsit pe sine.

Concluzia? ”Nu mă văd locuind vreodată în România. Mă văd îmbătrânind în UK, într-un sat frumos, plin de verdeață”.  Așa ne-a spus la primul interviu. Rămâne setat pe idee. Există însă și o surpriză, pe care Cătălin Zmărăndescu a decis să o împartă cu cititorii EVZ:  ”În maxim doi vreau să mă întorc în România, și să deschid o academie sportivă”.